Avem deosebita plăcere de a anunța o nouă apariție la Editura Ileana, volumul semnat de istoricul de artă Maria Pașc, intitulat „Două capitole”. Cartea dialogată pune în discuție două teme esențiale din biografia pictorului Constantin Flondor: atelierul pictorului și întâlnirea sa cu membrul fondator al grupării Prolog, Paul Gherasim. În discuțiile care au avut loc în Galleria 28 din Timișoara au participat apropiați ai pictorului: Sanda Flondor, Ovidiu Bădescu și Mihai Sârbulescu.
În prefață, autorul, Maria Pașc, notează: „Constantin Flondor, cavaler de Flondor, are două pasiuni: geometria şi poezia. Coincidentia oppositorum: ce este fulgul de nea al lui Constantin Flondor, dacă nu poezie revărsată în rigoare geometrică? Poezie nezăgăzuită de rigoarea geometrică ce o configurează! Constantin Flondor, fire poetică, este geometric exigent cu sine și cu arta sa, într-un fel ce ni-l evocă pe Kant: «Două lucruri mă umplu cu mereu nouă și tot mai mare uimire și venerator cutremur, cu cât mai mult și mai stăruitor cuget la ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală dinlăuntrul meu.» (Immanuel Kant, „Critica rațiunii practice”). Constantin Flondor este cavaler al văz-duhului fără seamăn în lume. Sensul adânc al acestui cuvânt, văz-duh, el îl descompune pentru a-l recompune și-i atribuie un sens salvator – Duhul de viață făcător. Și astfel, pe pânze construiește arhitecturi celeste.”
Cartea este disponibilă la librăria Sophia: https://www.librariasophia.ro/biografii-si-memorii/de-vorba-cu-ovidiu-badescu-constantin-flondor-sanda-flondor-mihai-sarbulescu-16563.html
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1258 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004715 (s)
Comentarii (0)