News Flash:

Liviu Dragnea trimis in judecata de DNA pentru trafic de influenta in legatura cu vizita din 2017, la inaugurarea presedintelui Donald Trump

17 Mai 2021
465 Vizualizari | 0 Comentarii
Liviu Dragnea

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) l-a trimis luni, 17 mai, in judecata pe Liviu Dragnea, acuzat de trafic de coruptie in legatura cu vizita facuta in ianuarie 2017 la Washington, cu ocazia inaugurarii presedintelui SUA de la acel moment, Donald Trump, potrivit unui comunicat de presa.

A fost trimis in judecata si Gheorghe Dimitrescu, consulul general al Romaniei la Bonn, ex-consilier al fostului deputat PSD, Florin Iordache, pentru cumparare de influenta. Ceilalti trei trimisi in judecata sunt omul de afaceri Cristi Burci, fiul sau Carlo Burci si omul de afaceri Dan Valentin Belcea.

Comunicatul integral al DNA

In cauza mediatizata prin comunicatul nr. 32/VIII/3 din 14 ianuarie 2021, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate celor de coruptie au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:

DRAGNEA NICOLAE-LIVIU, aflat in stare de detinere, la data faptelor presedinte al Camerei Deputatilor si presedinte al unui partid politic, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de:
- trafic de influenta (doua fapte),
- folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

PERSOANA FIZICA, om de afaceri, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de cumparare de influenta,

DOUA PERSOANE FIZICE, oameni de afaceri, in sarcina carora s-a retinut infractiunea de complicitate la cumparare de influenta,

DIMITRESCU GHEORGHE, la data faptei consilier parlamentar, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de cumparare de influenta.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut in esenta urmatoarea stare de fapt:

I. In perioada ianuarie 2017 - mai 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, foloase necuvenite pentru sine si pentru partid, constand in:
- asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de investire a presedintelui SUA, din perioada 17 - 21 ianuarie 2017, desfasurate la Washington D.C (S.U.A), in baza unui pachet de beneficii in valoare de 250.000 dolari, acces obtinut prin intermediul unui om politic si de afaceri american, vicepresedinte al Comitetului Prezidential de Inaugurare,
- asigurarea, cu ajutorul celorlalti doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby si consultanta politica in valoare de 30.000 USD, in favoarea partidului din care facea parte. Banii respectivi ar fi fost platiti, in luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul in insulele Virgine Britanice si conturi bancare in Cipru, (controlata de omul de afaceri roman cu ajutorul celorlalti doi oameni de afaceri).

De asemenea, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu a mai acceptat de la acelasi om de afaceri promisiunea unor foloase nepatrimoniale necuvenite constand in participarea, in perioada mai - iunie 2017, la doua intalniri (in final neconcretizate) cu inalti oficiali din SUA.
In acest context, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, in favoarea omului de afaceri roman, influenta reala pe care o avea fata de prim-ministrul si alti membri ai Guvernului Romaniei, promitandu-i ca ii va determina pe acestia sa ii asigure interesele de afaceri, in special din domeniul militar si al intelligence, pe care respectivul le avea in Romania.

II. In perioada mai - octombrie 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu si-ar fi folosit autoritatea si influenta ce decurg din calitatea de presedinte al unui partid politic fata de inculpatul Dimitrescu Gheorghe, precum si fata de alte doua persoane, in scopul de a obtine, in aceeasi perioada de timp, foloase necuvenite pentru sine si pentru partid, cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 334/2006 privind finantarea partidelor politice, constand in servicii de lobby in valoare de 100.000 USD (din care 45.000 de euro ar fi fost achitati de inculpatul Dimitrescu Gheorghe). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americana de lobby, pentru stabilirea si perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu inalti oficiali americani.

In schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, in perioada iunie - iulie 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat in favoarea acestuia, influenta reala pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promitand ca il va determina pe inaltul demnitar sa il desemneze pe primul in functia de consul general al Romaniei la Bonn, lucru care s-a si intamplat.

In cauza au fost dispuse masuri asiguratorii asupra mai multor bunuri imobile ce apartin inculpatului Dragnea Nicolae-Liviu.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucuresti cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.

Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Mentionam ca prezentul comunicat a fost intocmit in conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relatia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1206 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006999 (s)