News Flash:

Leon Danaila - "Fiecare celula umana este sfanta"

18 Noiembrie 2022
557 Vizualizari | 0 Comentarii
Leon Danaila


A fost supranumit „sculptorul de creiere”. Profeseaza de peste 50 de ani.


Acad. Prof. Dr Leon Danaila se numara printre cele 5.000 de personalitati importante ale lumii, este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa si figureaza alaturi de Einstein printre cele 500 de genii ale secolului 21. A scazut rata mortalitatii in operatiile pe creier de la 50-60% la doar 3-4%, a introdus microscopul operator si a fost primul in
Romania care a facut operatii pe creier cu laser.

Este membru al Academiei Romane, al Academiei de Stiinte Medicale si a altor 21 de academii si societati stiintifice din lume. Clinica de neurochirurgie din Bucuresti exista astazi datorita lui. Dupa 30 de ani de studii si cercetari a descoperit o noua celula in creier.

Se culca la ora 21, se trezeste la 4, citeste carti de specialitate 2 ore apoi pleaca la spital. De la 7 la 8 ofera consultatii gratuite, continua cu vizita zilnica prin saloane si pe la 9-10 intra in operatii, unde il asteapta cele mai dificile cazuri din Romania. Are o fata senina si ofera cu inima larga un zambet sincer. Este un geniu cu viata de ascet, care atinge nemurirea prin faptele sale.

Ati devenit o adevarata legenda in domeniul neurochirurgiei mondiale. De cat timp  profesati?
Anul trecut am implinit 50 de ani de neurochirurgie si 53 de ani de cand am terminat facultatea.
In 1961 am dat concurs aici, la Bucuresti, pentru a profesa ca medic neurochirurg.
Am reusit, dar pana atunci am lucrat ca medic stagiar la spitalul din Comanesti, pentru ca asa era legea in vremea aceea, dupa ce terminai facultatea faceai obligatoriu 3 ani la tara sau puteai sa profesezi 1 an intr-un spital, cu leafa mai mica decat in circumscriptie.

Cate operatii ati facut in toata aceasta perioada?
In cei 50 de ani am facut aproximativ 40.000 de operatii. La cele din perioada de inceput doar am ajutat, dar ulterior, cand am devenit seful sectiei de neurochirurgie vasculara pe care am infiintat-o in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Dr Bagdasar-Arseni, am facut aproximativ 1.000 de operatii pe an.

Care sunt calitatile unui neurochirurg?
Se spune ca cel mai bun neurochirurg trebuie sa aiba ochi de vultur, maini de femeie si inima de leu.
Neurochirurgia vasculara este cea mai grea specialitate din neurochirurgie, si impreuna cu cea cardiaca este cea mai grea din cadrul chirurgiei. Neurochirurgia e un domeniu in care trebuie sa citesti foarte mult, altfel nu ai cum sa faci performanta.
Inca de mic citeam pe rupte. In facultate imi spuneau „soarece de biblioteca”.

Sunteti cel care a introdus microscopul operator in neurochirurgia romaneasca. Cum si de ce ati ales aceasta metoda?
Am primit o bursa Fulbright in Statele Unite si am invatat metoda interventiei chirurgicale cu microscopul operator.
Apoi am adus aceasta metoda in tara, pentru ca inainte de a o aplica, tumoarea pe creier se scotea cu degetul, iar asta ducea la o mortalitate de 50-60%. Se introducea degetul in creier, se apuca tumora si apoi se scotea afara. Va dati seama ca imediat aveam de a face cu o hemoragie intensa.
Dupa ce am introdus microscopul operator, mortalitatea a scazut la doar 3-4%, ceea ce a reprezentat un adevarat miracol. Cand operezi, trebuie sa cunosti harta creierului foarte bine. Nu e permis sa fii foarte brutal, deoarece el coordoneaza toate functiile organismului.

Ce va motiveaza? Care este crezul care v-a sustinut in toti acesti ani?
Fiecare celula umana este sfanta. Credinta mea este ca Dumnezeu, prin mine, ajuta bolnavii pe care ajung sa-i operez. Dumnezeu mi-a dat maini, mi-a dat suflet, mi-a dat judecata si eu trebuie sa le utilizez pentru binele oamenilor.
Pentru bolnavi, pentru ei fac totul. Daca te dedici acestei meserii, trebuie sa renunti la foarte multe lucruri.
Sa ajuti un bolnav, sa vezi ca a reinviat dupa ce l-ai operat, inseamna una dintre cele mai frumoase satisfactii posibile.
Sa redai viata cuiva cred ca este cel mai important lucru de pe lumea asta. Sa salvezi un om, de exemplu sa-l operezi la coloana vertebrala, sa fie paralizat, sa-i scoti tumora si el sa inceapa sa mearga, e una dintre minunile care iti incanta sufletul.
Am operat presedinti de state, prim-ministri si ministri din Romania si strainatate, oameni din clasa medie, vagabonzi, boschetari, chiar si criminali.
Pentru mine nu conteaza ce statut social sau meserie au, caut doar sa le salvez viata.
Zicala mea favorita este „pentru mine toti bolnavii sunt regi”.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1285 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005943 (s)