Antrenorul echipei Farul Constanța, Gheorghe Hagi, a fost desemnat miercuri drept prima opțiune pentru funcția de selecționer al echipei naționale a României de către Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal. Președintele Comisiei Tehnice, Mihai Stoichiță, a anunțat că în perioada următoare conducerea FRF va începe negocierile cu Gheorghe Hagi.
„A fost o şedinţă a Comisiei Tehnice, procedura este aceeaşi din totdeauna cu opţiunile celor care fac parte din Comisia Tehnică. Iar opţiunea numărul 1 este Gică Hagi. Sunt şi alţi antrenori, foşti selecţioneri, antrenori tineri, dar şi experimentaţi, dar nu pot să dau numele acum pentru că n-am contabilizat. V-am spus prima opţiune şi probabil că discuţiile aşa vor începe, cu prima opţiune. Procedura se ştie pentru că la fel a fost şi înainte să vină Edi Iordănescu. Dacă vom întâmpina un refuz, nu poţi să ştii niciodată, atunci (n.r. - se va începe negocierile cu următorul antrenor de pe listă). Dar eu sper ca Gică Hagi să accepte, pentru că prea mult a amânat. Eu cred că el poate fi şi o garanţie a reuşitei”, a declarat el.
„Momentul lui Hagi a fost mereu, pentru că el mereu a fost ofertat, nu ne ascundem. De 6-7 ani de când am venit eu la federaţie au fost aceste discuţii cu Gică”, a spus Mihai Stoichiţă.
El a subliniat că relația dintre președintele FRF, Răzvan Burleanu, și Gheorghe Hagi este excelentă.
„Gică Hagi e tânăr, are mulţi ani de acum încolo să antreneze. El gândeşte ceea ce vrea să facă, opţiunea este a lui, efectiv a lui. Opţiunea noastră, a Comisiei Tehnice, este el, prima opţiune. Din ce ştiu, este o plăcere pentru preşedintele FRF atunci când se întâlneşte cu Hagi. Şi chestia cred că e reciprocă. Ei s-au mai întâlnit şi au discutat şi acum doi ani şi jumătate, când Gică a fost, tot aşa, prima opţiune. Relaţiile sunt foarte bune, colaborarea e foarte bună. Eu sper, dar să vedem ce spune Gică despre această opţiune. Sigur, va fi greu după Edi Iordănescu, pentru că el a plecat din postura de învingător”, a menționat Stoichiţă.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1326 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005032 (s)
Comentarii (0)