
Un cetățean rus, bănuit de „organizarea de evenimente care ar putea duce la destabilizare în timpul Jocurilor Olimpice”, a fost pus sub acuzare și plasat marți în arest preventiv, conform unui anunț al parchetului din Paris, confirmând informația publicată de Le Parisien, relatează AFP.
Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost reținut duminică de poliție în cadrul unei investigații privind posibila transmitere de informații către o putere străină, cu scopul de a provoca tensiuni în Franța. Apartamentul său a fost percheziționat la solicitarea Ministerului de Interne.
În locuința acestui bărbat, „născut în mai 1984 în Rusia”, conform parchetului, au fost găsite „elemente care sugerează intenția sa de a organiza evenimente ce ar putea duce la destabilizare în timpul Jocurilor Olimpice”. O sursă suplimentară a menționat că era vorba despre un „proiect de amploare” care ar fi putut avea consecințe grave, dar presupusul complot nu avea ca scop un atac terorist.
În plus, ancheta este realizată de specialiști în contraspionaj, nu în prevenirea actelor de terorism. Pentru infracțiunile investigate, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 30 de ani, scrie tvr.info.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1215 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006397 (s)
Comentarii (0)