News Flash:

Gelurile hidroalcoolice si servetelele igienice nu-ti protejeaza pielea de microbi

9 Iulie 2017
982 Vizualizari | 0 Comentarii
gel antibacterian 1

Sunt nelipsite din buzunare, genti, ghiozdane pentru ca "ne spala pe maini". Este vorba de geluri hidroalcoolice, antibacteriene, servetele igienice, insa, multe dintre aceste produse afecteaza microflora pielii, deschizand astfel poarta de intrare a microbilor in organism.


 "Asa cum guma de mestecat nu poate inlocui periuta de dinti si pasta, nici gelurile hidroalcoolice nu pot detrona apa si sapunul. Pentru ca un gel hidroalcoolic are in compozitie mult alcool, vitamine, parfum, apa demineralizata, multi polimeri. De asemenea, contine propanol, un alcool care are capacitatea de a degresa agresiv pielea si afecteaza microflora normala a pielii", sustine prof.dr. Gheorghe Mencinicopschi.


Asta inseamna ca, pe portiunea pe care am "folosit" acest gel, suntem descoperiti, fiind la dispozitia microbilor, a contaminantilor si a razelor ultraviolete. Pe piele este o microflora care nu trebuie distrusa, pentru ca pielea este bariera noastra de protectie, insa alcoolul din aceste geluri distruge aceasta bariera.


Doctorul Enache Gheorghe, medic primar boli infectioase, Spitalul de Boli Infectioase si Tropicale "Victor Babes", este ferm: "Metoda cea mai buna de prevenire a infectiilor este spalatul temeinic cu apa si sapun. Niciodata un gel, spray sau servetel nu va fi mai eficient decat spalatul cu sapun".


Gelurile hidroalcoolice sunt substante folosite de mai multi ani in unitatile spitalicesti. Dar personalul medical le foloseste numai dupa ce s-a spalat cu apa si sapun. Ambii specialisti recomanda aceste geluri, servetele sau spray-uri doar in situatiile-limita. De asemenea, ei atrag atentia sa nu incurajam copiii sa inlocuiasca spalatul traditional pe maini cu folosirea acestor geluri.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1251 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006408 (s)