News Flash:

Gabriela Firea anunta o premiera pentru Romania: 'Invit toti primarii de municipii, orase sau comune sa depuna proiecte'

7 Noiembrie 2022
82 Vizualizari | 0 Comentarii
Gabriela Firea


Ministrul Familiei Gabriela Firea a anuntat lansarea apelului pentru depunerea proiectelor in cadrul componentei ”Reforme sociale din Planul National de Redresare si Rezilienta”, 50 d emilioane de euro urmand sa fie investiti pentru realizarea a 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sarace, invitand primarii sa se implice si sa depuna proiecte.

”Premiera pentru Romania! Investim 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sarace. Invit toti primarii de municipii, orase sau comune sa depuna proiecte pentru a putea ajuta cat mai multi copii. Incepand de astazi, timp de doua luni, asteptam dosarele in acest program finantat prin PNRR. Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse a lansat apelul pentru depunerea proiectelor in cadrul Componentei 13 - Reforme sociale din Planul National de Redresare si Rezilienta al Romaniei (PNRR), Investitia I.1. Incepem procedurile pentru constructia celor 150 de centre de zi pe care ni le-am asumat in PNRR, o investitie de peste 50 de milioane de euro”, a anuntat Firea.
Ea anunta ca sunt asteptate proiecte din partea autoritatilor locale de la nivelul municipiilor, oraselor si comunelor, care pot infiinta astfel de centre de zi individual sau in parteneriat cu furnizori privati de servicii sociale acreditati. Cererile de finantare se depun exclusiv electronic in platforma PNRR - la adresa https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home .
Aplicatiile pentru proiecte pot fi depuse timp de doua luni, pana pe 9 ianuarie 2023, inclusiv.
Investitiile pot fi facute pentru constructia, reabilitarea, modernizarea, extinderea si dotarea acestor centre destinate copiilor care provin din familii aflate in situatii vulnerabile. Cel putin 10 la suta dintre aceste centre vor fi infiintate in zonele vulnerabile si unde comunitatea romilor este mai numeroasa.
Ghidul ce contine toate conditiile de accesare a fondurilor europene acordate in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta pentru aceasta investitie si anexele care contin formularele necesare pentru depunerea proiectelor sunt disponibile la adresa https://mfamilie.gov.ro/1/pnrr/ .
”Prin aceste centre, sprijinim familiile cu ingrijirea si cresterea copiilor in timpul zilei. Concret, in timpul zilei, copiii au parte de mese calde, ingrijire din partea specialistilor, educatie adaptata varstei lor, isi vor face temele si vor primi consiliere psihologica. Seara se pot intoarce alaturi de parintii, buncii si fratii lor. Evitam astfel separarea copiilor de familie, evident acolo unde nu exista situatii de abuz. Copiii abandoneaza scoala sau ajung in grija statului din cauza saraciei. Acum, doar 3 din 10 orase au centre si specialisti pentru a preveni separarea de familie. In mediul rural, situatia este grava: mai putin de 1 din 10 localitati au resursele esentiale. In 570 de localitati, 12 orase si 558 de comune, nu exista centre si specialisti”, precizeaza Firea.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1196 (s) | 33 queries | Mysql time :0.042588 (s)