News Flash:

Fugarii de la Centrul de Reeducare Buzias au fost prinsi

27 Iulie 2015
1245 Vizualizari | 0 Comentarii
fugari politie
Cei patru adolescenti cu varste cuprinse intre 14 si 17 ani, care au evadat sambata din Centrul de Reeducare Buzias, judetul Timis, in timp ce se aflau intr-o activitate de recreere pe terenul de sport, au fost prinsi, duminica, in zona garii din municipiul Lugoj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presa transmis, duminica, de Centrul Educativ de Reeducare Buzias, adolescentii au fost prinsi, in jurul orei 15.30, in zona garii din municipiul Lugoj.
”Duminica, in jurul orei 15.30, cei patru tineri care au parasit, sambata, in mod neautorizat Centrul Educativ Buzias, au fost identificati si capturati in zona garii din localitatea Lugoj de catre angajatii centrului. Actiunea de cautare si prindere a beneficiat de sprijinul Politiei Judetene Timis si al echipajelor de jandarmi din Lugoj”, se arata in comunicat.
In acest caz a fost sesizat judecatorul de supraveghere.
”In urma acestui incident, a fost informat judecatorul de supraveghere si a fost sesizat Parchetul Judecatoriei Lugoj, cu privire la savarsirea infractiunii de sustragere de la executarea unei masuri educative privative de libertate. Concomitent, a fost demarata o ancheta interna pentru a identifica circumstantele in care s-a produs evenimentul”, se mai arata in comunicat.
Cei patru adolescenti au evadat, sambata, in jurul orei 11.00, din Centrul de Reeducare Buzias din judetul Timis, in timp ce se aflau intr-o activitate de recreere pe terenul de sport.
Tinerii, cu varste cuprinse intre 14 si 17 ani, se aflau in centru pentru infractiuni precum talharie, vatamare corporala si profanare de cadavre sau morminte. Trei dintre adolescenti au fost condamnati la cate un an de internare intr-un centru educativ, iar unul la doi ani.
Conducerea Centrului de Reeducare din localitatea Buzias a dispus o ancheta administrativa in urma incidentului. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1196 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006099 (s)