News Flash:

Drum judetean reabilitat din fonduri europene, inaugurat cu ocazia "Festivalului Paradaicilor"

10 Iulie 2014
1388 Vizualizari | 0 Comentarii
 Drumul judetean 709J Graniceri - Sanmartin, reabilitat prin Programul de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Romania 2007 - 2013, va fi inaugurat la sfarsitul acestei saptamani, printr-un concurs de ciclism organizat in cadrul celei de a sasea editii a Festivalului Paradaicilor (al rosiilor - n.r.) de la Macea, judetul Arad. 
Proiectul a prevazut reabilitarea si modernizarea a 12,021 kilometri cu o latime a platformei de noua metri, din care partea carosabila este de 2 x 3 m, amenajarea podetelor de pe traseu, a drumurilor laterale si dotarea trecerii la nivel de cale ferata cu elemente cauciucate, valoarea lucrarilor ridicandu-se la 2,1 milioane de euro. 
Investitia s-a realizat in cadrul unui parteneriat cu Compania Nationala pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria, fiind finantata in proportie de 85% din Fondul European de Dezvoltare Regionala, 13% de Guvernul Romaniei si 2% din bugetul Consiliului Judetean Arad..
Drumul continua conexiunea rutiera intre localitatile Elek (Ungaria) si Graniceri (judetul Arad), aflata in atentia autoritatilor locale in perspectiva deschiderii punctului de frontiera intre cele doua localitati. Modernizarea acestui drum a fost inceputa in 2004, prin proiectul Consiliului Judetean Arad, avand ca obiect reabilitarea unui tronson de drum de 2,78 km intre Graniceri si granita de stat romano-ungara, finantat in cadrul programului PHARE CBC RO - HU 2004. 
Prezentul proiect continua demersurile precedentului proiect, atat prin construirea drumului intre Elek - granita de stat (3,7 km), cat si prin prelungirea conexiunii rutiere intre Graniceri si Sanmartin. 
Concursul de ciclism care va deschide cea de a sasea editie a 'Festivalului Paradaicilor' de la Macea se va desfasura sambata, incepand cu ora 10.00, pe traseul Macea - Sanmartin - Graniceri - Sanmartin - Macea, in lungime de 34 de km.
Manifestarile din cadrul festivalului organizat de Asociatia pentru Conservarea Culturii in Mediul Rural, in parteneriat cu Consiliul Judetean Arad, Centrul Cultural Judetean, Primaria comunei Macea si Clubul Sportiv 'Experienta Multisport' vor continua duminica, in curtea castelului din localitate apartinand UVVG Arad, a declarat miercuri intr-o conferinta de presa, parintele Tudor Budeanu, preot paroh in comuna Macea, presedintele Asociatiei pentru Conservarea Culturii in Mediul Rural. 
'La festival si-au anuntat participarea zeci de producatori de rosii din toate colturile judetului, care vor expune produse din recolta proprie, iar unii vor prepara bulion in mod traditional, la fata locului. De asemenea, nu vor lipsi producatorii unor produse traditionale din judetul Arad cum ar fi salamul 'de Nadlac', pita 'de Pecica', rachia 'de Aldesti' sau tuica 'de Chisindia', a declarat miercuri Ioan Mercea, primarul comunei Macea.AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1227 (s) | 32 queries | Mysql time :0.008788 (s)