News Flash:

Dominic Fritz, primarul Timisoarei, are Covid-19

14 Ianuarie 2021
43 Vizualizari | 0 Comentarii
Dominic Fritz

Primarul Timișoarei nu a scăpat de infecția cu coronavirus. Dominic Fritz a fost confirmat pozitiv în cursul zilei de miercuri. A avut dureri musculare și febră și a intrat în izolare. Atribuțiile lui sunt preluate de viceprimarul Ruben Lațcău.

Dominic Fritz a mai fost în izolare din cauza Covid-19, dar toate testele efectuate până acum au ieșit negative. Nu și de data aceasta. După ce a avut dureri musculare, edilul-șef a făcut un nou test, iar rezultatul a venit miercuri: este pozitiv.

„A treia oară n-am scăpat. Din păcate, azi (miercuri – n.r.) am fost confirmat pozitiv pentru Covid-19. Aseară (marți – n.r.) am simțit dureri musculare și o stare subfebrilă, așa că am făcut un test azi dimineața la prima oră. Rezultatul a venit și mă obligă la izolare totală timp de 14 zile. Nu am fost contact direct pentru niciunul dintre angajații Primăriei Timișoara pentru că am purtat tot timpul mască”, a anunțat Fritz.

Edilul spune că nu își poate imagina de unde l-a luat, pentru că a purtat mereu mască și ne asigură că lasă primăria pe mâini bune.

„Nici nu pot să-mi imaginez cum și de unde l-am luat, dar asta este natura perfidă a acestui virus. Primăria Timișoara va rămâne pe mâini bune, ale viceprimarului Ruben Lațcău care va îndeplini atribuțiile de primar ce îi sunt delegate conform Hotărârii Consiliului Local. Ruben va deveni tată chiar în zilele următoare și îmi pare rău că îi răpesc primele zile cu fiul lui. Imediat ce instanța va valida și supleantul din Consiliul Local, Ruben Lațcău va convoca Consiliul Local în formulă completă și să votăm pe al doilea viceprimar, Cosmin Tabără”, a completat primarul Timișoarei.

El trebuia să plece miercuri la București, pentru a discuta proiectele comune ale orașului cu Guvernul Cîțu. Întâlnirea a fost anulată spre sfârșitul lunii, când va merge la guvern împreună cu Alin Nica, președintele CJ Timiș.

„Sunt în legătură constantă cu echipa din primărie care lucrează la centrele de vaccinare, să putem începe cât de curând posibil cu procesul de vaccinare. Vă spun cu mâna pe inimă că am avut mare grijă, nu m-am văzut inutil cu nimeni, și cu toate astea m-am infectat. Fiți atenți, purtați masca, evitați întâlnirile și deplasările nenecesare. Mai avem puțin, ne vaccinăm toți și vom încheia această pandemie”, a conchis Fritz.

DSP a început o nouă anchetă epidemiologică în Primăria Timișoara, unde a început și o operațiune completă de dezinfecție. Alți peste șase angajați ai PMT au fost confirmați cu Covid-19 în ultimele săptămâni.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1265 (s) | 36 queries | Mysql time :0.016961 (s)