News Flash:

Dominic Fritz a fost la protestul din fata primariei Timisoarei

7 Aprilie 2021
456 Vizualizari | 0 Comentarii
Dominic Fritz

Protest anti-proteste, marți după-amiază, în fața Primăriei Timișoara. Sub 100 de manifestanți au ieșit să își exprime nemulțumirea față de protestele anti-carantină care au avut loc până acum în capitala Banatului. Spun că sunt împotriva xenofobiei și a antisemitismului. Printre protestatari s-a numărat și primarul Dominic Fritz.

Scriitori, medici, profesori au vorbit, marți după-amiază, la portavoce, în fața clădirii primăriei. Oamenii s-au adunat să arate că sunt împotriva celor care au ieșit în ultimele săptămâni la proteste pe străzile Timișoarei și chiar în fața casei primarului Dominic Fritz.

„În orașul nostru, în premieră, căci suntem orașul premierelor, în nopțile de de 28/29 (între orele 2 și 3 ale dimineții) și 29/30 (înainte și după miezul-nopții), un grup de câteva zeci de persoane au strigat lozinci violent-xenofobe în fața domiciliului primarului Timișoarei. (…) Aceste manifestații intimidante sunt demne de regimurile totalitare. Este momentul ca societatea civilă să dea încă o dată un exemplu de civilitate. (…) Condamnăm pașnic, dar hotărât, orice manifestare antisemită, anti-maghiară, anti-rroma etc. de natură a aduce atingere demnității umane, la care aspiră și are dreptul să aspire orice ființă umană, indiferent de culoarea pielii, religie sau cultură de pe pământ”, a transmis profesorul universitar Vasile Popovici.

Manifestanții de la primărie au purtat cu ei pancarte pe care au scris diverse mesaje, de la „Timișoara, oraș deschis”, „Cultură, nu ură”, „Respect pentru medicii aflați la datorie”, până la „Fobie la xenofobie” sau „Stop balaurului antisemit și șovin”.

Fritz, „flancat” de pancarte cu mesajul „Fobie la xenofobie”

Între două persoane care țineau afișe cu mesajele „Fobie la xenofobie” a stat și primarul Dominic Fritz, care a ținut să transmită că nu percepe protestul de marți ca o susținere a lui personală.

„Nu o percep ca o susținere a mea personală, o percep ca o susținere pentru timișoreni și pentru Timișoara și pentru a clarifica că Timișoara înseamnă deschidere, multiculturalitate, adică doar cultură, nu ură, acum citesc ce scrie pe aceste afișe, asta cred că este un semn de susținere pentru Timișoara ca oraș de valori și un mesaj ce se transmite în România și în lume că suntem în continuare acest oraș de care suntem mândri”, a declarat edilul-șef.

Revoluționarul Corneliu Vaida s-a numărat și el printre protestatari și le-a transmis „celorlalți” timișoreni că în urmă cu 32 de ani a ieșit și pentru ei în stradă.

„Libertatea pentru care am ieșit eu și mulți alții în stradă acum 32 de ani nu este libertatea prost înțeleasă și prost interpretată a celor care i-am văzut în ultimele seri și în ultimele nopți protestând pe străzi. Ei nu protestează pentru libertate, noi am protestat și am luptat pentru libertate, chiar și pentru libertatea lor de a înjura. Dar trebuie să fie foarte atenți pe cine înjură și în niciun caz personalul medical. Pot să înjure politicieni, e dreptul lor, dar oamenii care salvează vieți nu că nu merită să înjurați, este chiar o blasfemie să-i înjuri”, a spus Vaida, la portavoce.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1312 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006062 (s)