News Flash:

Doctorul Virgil Musta: Oamenii vin prea târziu la spital, când deja au forme avansate de boală, severe

9 Martie 2021
752 Vizualizari | 0 Comentarii
dr Virgil Musta

În contextul creșterii cazurilor de infectare din județ și al aglomerării spitalelor, medicul Virgil Musta îi îndrumă pe oameni cum să procedeze la primele suspiciuni de boală. Conform acestuia, aproape 100 de oameni se prezintă zilnic la testări. Unii merg prea târziu la spital.

Tot mai multe cazuri de infectare și secții ATI pline în spitale – este peisajul din ultimele două săptămâni în Timiș. Virgil Musta spune că mulți dintre cei care merg la spital o fac prea târziu, când deja boala a avansat.

„În ultimele 2 săptămâni ne-am confruntat cu un număr foarte mare de cazuri de îmbolnăviri Covid-19. Zilnic se prezintă pentru evaluare aproape 100 persoane. Din păcate, un procent mare dintre aceste persoane se prezintă foarte târziu pentru aceste evaluări, când deja au forme avansate de boală, multe sunt deja forme severe, cu afectare pulmonară peste 50%. Acestea necesită obligatoriu terapie cu oxigen cu debit mare”, spune doctorul Virgil Musta.

Spitalul „Victor Babeș” și Casa Austria tratează pacienții care au nevoie de oxigen în debite mari, dar riscă să fie copleșite de la un moment la altul, la fel și spitalele suport. Medicul are două sfaturi: regulile simple și testarea de la primele simptome.

„Iată 2 soluții:

1. prima și cea mai de dorit soluție este aceea de a avea un număr cât mai mic de noi infectări și, automat, un număr în scădere de forme grave. Acest lucru presupune respectarea în continuare, dar cu strictețe, a regulilor de protecție, pe care deja le cunoasteți: purtarea măștii, distanțarea și igiena mâinilor. Nimic nou aici, doar să nu lăsați încă garda jos, în niciun moment! Cu toate neplăcerile foarte frustrante pentru oricare dintre noi, rămâne soluția cea mai bună, împreună cu vaccinarea, pentru a evita ceva care poate deveni un coșmar.

2. a doua soluție presupune următoarea abordare – dacă aveți simptome, testați-vă pentru a depista din timp boala, țineți permanent legătura cu medicul de familie pentru a vă îndruma, iar dacă simptomele evoluează, mergeți cât mai repede la spital pentru o evaluare! Această evaluare să fie făcută în jurul zilei a 5-a de boală (de la debutul simptomelor)”, spune medicul Virgil Musta.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1233 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005276 (s)