News Flash:

Directorul unui liceu din Timis a demisionat dupa ce a distribuit mesaje obscene pe internet: "Sunt un cetatean liber. Eu nu sunt prieten cu elevii mei"

27 Ianuarie 2018
1122 Vizualizari | 0 Comentarii
liceu

Directorul liceului din oraşul Jimbolia demisionat, vineri, după ce a fost chemat la Inspectoratul Şcolar Timis pentru a da explicaţii cu privire la mai multe postări cu conţinut obscen pe care le-a distribuit pe facebook, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Liceului Tehnologic din Jimbolia, Adrian Petruţ, a distribuit, joi, două postări care conţineau mesaje obscene pe contul său de facebook.

Adrian Petrut a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că nu i se pare în neregulă să distribuie astfel de mesaje, mai ales că nu este prieten pe reţeaua de socializare cu niciun elev înscris la unitatea de învăţământ pe care o conduce.

“Sunt un cetăţean liber. Eu nu sunt prieten cu elevii mei, am o regulă, eu nu mă împrietenesc cu elevii pe facebook. Nu mi se pare nimic în neregulă, sunt un om normal, nu sunt un cretin, nu sunt un idiot, eu îmi cunosc rolul şi locul în societate, nu promovez intolerenţa, discriminarea sau alte chestiuni care aduc atingere demnităţii umane prin contul meu de facebook. Nu văd de ce pe altcineva l-ar deranja lucruri care apar pe contul meu privat. Este contul meu, dar pe contul meu nu postez idioţenii, care într-adevăr le pot vedea şi oameni care mă cunosc. Eu, în general, sunt un exemplu pozitiv în societate şi îmi cunosc locul”, a afirmat Adrian Petruţ.

În urmă postărilor făcute, directorul Liceului Tehnologic din Jimbolia a fost chemat la sediul Inspectoratului Şcolar Timiş pentru a da explicaţii, iar la finalul discuţiilor, Adrian Petruţ şi-a dat demisia din funcţia de conducere.

“S-a purtat un dialog, o discuţie cu domnul director, la sediul ISJ Timiş. A înţeles că noi, cei care ocupăm funcţii de conducere, suntem persoane publice, şi-a asumat acele distribuiri din spaţiul public, nu i-au aparţinut acele cuvinte, formulări, dar le-a distribuit. Şi-a asumat greşeala făcută şi şi-a dat demisia din funcţia de director. A înţeles că trebuie să plece din funcţie, având în vedere cele întâmplate. Rămâne în continuare cadru didactic la liceul din Jimbolia”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, inspectorul şcolar al judeţului Timiş, Aura Danielescu.


jimbolia timis adrian petrut
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1332 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007341 (s)