Luni începe școala, iar odată cu prima zi, autobuzele școlare ale STPT vor reveni pe traseu. Primăria informează că traseele nu au suferit modificări, iar, ca noutate, elevii nu mai trebuie să își prelungească perioada de valabilitate a abonamentelor, aceasta fiind actualizată automat. Pe parcursul anului școlar anterior, autobuzele pentru elevi au transportat, în medie, 14.000 de copii lunar. Reprezentanții primăriei afirmă că aceste autobuze reduc presiunea asupra părinților, diminuă aglomerația în trafic și îi învață pe cei mici să folosească mijloacele de transport în comun, contribuind astfel la reducerea poluării.
„E un serviciu care a crescut în ultimii ani, pentru că tot mai mulți părinți au încredere să își lase copiii să folosească acest tip de transport pentru a ajunge la școală. Practic, peste o treime din elevii din Timișoara folosesc microbuzele școlare ca să ajungă la școală. Vrem să extindem oferta de a folosi transportul public și către alți copii. De aceea pregătim pentru această toamnă carduri de transport public pentru elevii din Timișoara, pentru a-i încuraja să folosească tramvaiul sau autobuzul nu doar când merg la școală ci și la diferite activități extra școlare”, declară primarul Dominic Fritz.
Începând din acest an școlar, elevii nu vor mai trebui să se deplaseze la ghișeele STPT pentru a-și prelungi valabilitatea cardurilor, deoarece aceasta se va realiza automat. Doar elevii care încep școala la o unitate de învățământ din Timișoara vor avea nevoie de emiterea unui nou card, în cadrul parteneriatului cu Inspectoratul Școlar Timiș.
În rest, nu au fost aduse modificări, nici la trasee. Liniile de transport școlar sunt următoarele:
S1: leagă zona de nord (Aradului și Dacia) de liceele Loga, Pedagogic, Miu, Ungureanu și Moisil;
S2: leagă zona de sud (Șagului și Dâmbovița) de liceele Bănățean, Miu, Ungureanu, Loga, Pedagogic, și continuă spre nord (Popa Șapcă, Lipovei) până la British School, Școala Babel și Wendy College;
S3: leagă zona de sud (Calea Urseni, Moșnița Veche, Ciarda Roșie, Soarelui) de grădinița Urseni, liceul Electrotimiș și zona centrală (Bălcescu și Poșta Mare);
S4: leagă zona de nord (Lipovei) de liceele Miu, Ungureanu, Loga, Pedagogic și Calderon;
S7: leagă zona de nord (Aradului și Dacia) de Colegiul Henri Coandă și Colegiul Bănățean;
S8: leagă zona de sud (Fabrica de Zahăr, Polonă, Freidorf, Dâmbovița) de liceele Auto, Bănățean, Miu și Ungureanu;
S9: leagă zona de sud (Șagului, Dâmbovița, Iosefin, Elisabetin) de Liceul Vlad Țepeș;
S10: leagă zona de vest (Ronaț, Blașcovici, Dacia) de zona centrală (Piața 700/Libertății) și liceele Miu și Ungureanu;
S11: leagă zona de nord (Lipovei, Dacia) de Colegiul Henri Coandă și Colegiul Bănățean;
S12: leagă zona de est (Ghiroda, Crișan, Modern, Kuncz, Plopi, Fabric) de Colegiul Loga și Colegiul Pedagogic;
S13: leagă zona de est (Aeroport, Ghiroda, UMT, Badea Cârțan, Tipografilor) de Colegiul Loga și Colegiul Pedagogic;
S14: leagă zona de sud (Ciarda Roșie, Urseni, Braytim, Girocului, Bălcescu) de Colegiul Bănățean și apoi de zonele Sinaia, Maria, Dacia, Aradului și British School, Școala Babel și Wendy College;
S15: leagă zona de nord (Ronaț, Aradului, Lipovei) de liceele Ferdinand și Arte.
Stațiile și orarele de funcționare pot fi consultate AICI.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1396 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006887 (s)
Comentarii (0)