
După o noapte lungă și dificilă, echipele de salvatori continuă să fie active. În sprijinul pompierilor din Reșița, au intervenit forțe din Oravița și Caransebeș.
Pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin continuă să se lupte cu flăcările din zona Câlnic, unde, ieri la prânz, s-a produs un incendiu de vegetație uscată. Până aseară, arseseră peste 60 de hectare, conform reprezentanților ISU, dar având în vedere că incendiul nu a fost stins complet nici acum, este posibil ca suprafața afectată să fie mult mai mare.
Pentru a sprijini pompierii din Detașamentul Reșița, care au lucrat toată noaptea pentru a controla focul violent, au fost trimise dimineața forțe de la Oravița (un microbuz și cinci militari) și de la Caransebeș (două autospeciale și zece militari). În prezent, se acționează cu doi ofițeri, 26 de militari și nouă autospeciale de stingere. Dacă situația va necesita, ISU „Semenic” ar putea solicita ajutorul colegilor din județul Timiș sau al Departamentului pentru Situații de Urgență, asemănător cu sprijinul primit în cazul incendiilor de vegetație din Clisura Dunării, când două aeronave Spartan ale Forțelor Aeriene Române au intervenit pentru stingerea incendiilor.
© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0695 (s) | 43 queries | Mysql time :0.004864 (s)
Comentarii (0)