S-au împrietenit atat de tare pe platourile de filmare la o emisiune a Antenei 1, în care ambii au fost juraţi, încat s-au decis nu doar să colaboreze pe plan profesional, unde deja au şi scos o piesă împreună, ci şi să devină “rude” prin alianţă.
Astfel că Pepe şi Connect-R se vor adresa cu “finule” şi, respectiv, “naşule”. Asta din luna august, cand e programată cununia religioasă a lui Ştefan Mihalache cu Misha.
Iar pentru ca acest lucru să devină posibil, Pepe va trebuie să ajungă şi el în biserică, în rol de ginerică, înaintea “finului”.
“Mi-aş dori să fac nunta chiar de ziua mea, pe 20 iulie. Totul depinde însă şi de programul naşilor (n.r. - Andra şi Cătălin Măruţă). Cert e însă faptul că eu şi Raluca vom intra în biserică înaintea lui Connect-R”, a mărturisit Pepe, pentru Libertatea.
Inainte însă, pentru a respecta tradiţia, Pepe şi Connect-R vor avea parte şi de o petrecere a burlacilor. Asta în ciuda faptului că ei nu mai sunt burlaci de ceva vreme. “O zi de distracţie nu se pune”, a glumit Pepe. Libertatea.ro
Comentarii (0)