News Flash:

Croatia s-a calificat in sferturile CM in urma loviturilor de departajare: 4-3 cu Danemarca. Subasici a aparat trei lovituri de departajare, Schmeichel doua si un penalty

2 Iulie 2018
1008 Vizualizari | 0 Comentarii
fifa dan cr

Reprezentativa Croaţiei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, învingând duminică, la Nijni Novgorod, naţionala Danemarcei, cu scorul de 3-2 la loviturile de departajare. Portarii Danijel Subasici şi Kasper Schmeichel au fost cei care s-au remarcat la acest meci, primul apărând trei lovituri de departajare, iar danezul două şi un penalti.

La finalul prelungirilor, scorul era 1-1. Mathias Jorgensen a deschis scorul pentru Danemarca în minutul 1, iar trei minute mai târziu, Mario Mandzukici a egalat pentru croaţi.

În minutul 116, Kasper Schmeichel a apărat un penalti executat de Luka Modrici, lovitură acordată pentru un fault al lui Jorgensen la Rebici.

La loviturile de departajare, pentru Croaţia au marcat Kramarici, Modrici şi Rakitici. Au ratat Badelj şi Pivarici.

Pentru Danemarca au marcat Kjaer şi Krohn-Dehli. Au ratat Eriksen, Schone şi N. Jorgensen.

Subasici a egalat recordul portughezului Ricardo, de trei lovituri de departajare apărate la un meci, care a fost stabilit la un meci al Portugaliei cu Anglia, în 2006.

Croaţia: Subasici - Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinici (Pivarici ’81) - Rakitici, Brozovici - Rebici, Modrici, Perisici (Kramarici ’97) – Mandzukici (Badelj ‘108). Selecţioner: Zlatko Dalic

Danemarca: Schmeichel - Kjaer, Christensen (Schone ’46), M. Jorgensen - Dalsgaard, Eriksen, Delaney (Krohn-Dehli ’98), Knudsen - Poulsen, Cornelius (Jorgensen ’66), Braithwaite (Sisto ‘106). Selecţioner: Age Hareide

Meciul a fost arbitrat de argentinianul Nestor Pitana.

În sferturile de finală, Croaţia va întâlni echipa Rusiei, în data de 7 iulie, la Soci. Rusia a trecut în optimi de Spania, scor 5-4 în urma loviturilor de departajare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente•news.ro.

 Pentru știri actuale și obiective, urmărește-ne și pe Facebook

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1273 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005758 (s)