News Flash:

COMunitateTM – impreuna pentru grupurile vulnerabile din Timisoara

10 Noiembrie 2022
197 Vizualizari | 0 Comentarii
directia de asistenta sociala comunitara


Directia de  Asistenta Sociala a Municipiului Timisoara a inaugurat un nou serviciu social destinat locuitorilor din zonele Traian, Dorobantilor, Printul Turcesc, Plopi, Kuncz, Calea Buziasului. Serviciul de asistenta comunitara Dorobanti este dezvoltat prin proiectul „COMunitateTM – Actiuni pentru integrarea socio-culturala a grupurilor vulnerabile” si se afla pe strada Andrei Saguna (fosta Dorobanti), nr. 42. Proiectul contribuie la implementarea Strategiei de Dezvoltare Locala a GAL Timisoara si este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014 – 2020, printr-un mecanism de tip Dezvoltare Locala plasata sub Responsabilitatea Comunitatilor. Valoarea proiectului este 1.371.845,51 RON.
Proiectul „COMunitateTM – Actiuni pentru integrarea socio-culturala a grupurilor vulnerabile” se deruleaza in perioada 02.05.2022 – 31.10.2023. Obiectivul general al proiectului il reprezinta reducerea numarului de persoane aflate in risc de saracie si excluziune sociala din comunitatea marginalizata prin dezvoltarea si furnizarea unui serviciu social de tip asistenta comunitara, facilitarea participarii la viata comunitatii prin activitati culturale si actiuni de combatere a discriminarii si desegregarii. 
Activitatile proiectului includ:
Dezvoltarea unui serviciu social de tip asistenta comunitara
Furnizarea unui serviciu social de tip asistenta comunitara
Organizarea si derularea de activitati/evenimente cultural-artistice si sportive destinate persoanelor in risc de saracie si excluziune sociala
Derularea de campanii si activitati de informare, constientizare, realizarea de studii in domeniul combaterii discriminarii si pregatirea procesului de desegregare si integrare a grupului marginalizat in societate.
”Prin intermediul evenimentelor cultural-artistice si sportive organizate in comunitate ne propunem sa punem accent pe lucrurile care apropie membrii comunitatii si de care se pot bucura impreuna cu scopul de a combate discriminarea. In acelasi timp, ne dorim ca intreaga comunitate sa cunoasca mai multe despre viata persoanelor in risc de saracie si excluziune sociala si, poate, sa ajunga sa le priveasca mai empatic si cu mai multa intelegere” detaliaza Angela Ciupa-Rad, Manager Proiect, Directia de Asistenta Sociala a Municipiului Timisoara.
Activitatile din cadrul proiectului se adreseaza persoanelor singure si familiilor cu risc de saracie si excluziune sociala carora le propune un serviciu social de tip asistenta comunitara. O echipa formata din asistent social, psiholog si asistent medical este alaturi de beneficiari si ii sprijina in accesarea de servicii si beneficii de care au nevoie, ii ajuta sa isi dezvolte competente de relationare si comunicare, precum si competente pentru o viata mai sanatoasa.  
In paralel, copiii participa la activitati de tip dans, teatru, desen, invatare prin joaca, notiuni introductive in IT, grupuri de combatere a discriminarii, toate acestea ajutandu-i sa dezvolte abilitati sanatoase in relationarea cu ceilalti. 
O parte dintre aceste activitati sunt sustinute cu ajutorul voluntarilor din comunitate. ”Cautam persoane dornice sa se implice in acest proiect, in regim de voluntariat. Poate fi vorba despre orice persoane, inclusiv elevi de liceu sau studenti care isi doresc sa dedice cateva ore pe saptamana centrului si care la randul lor pot invata din aceasta experienta in cadrul proiectului. Noi vom fi aici sa ii ghidam si sa ii ajutam, oferindu-le astfel oportunitati de invatare practica, din interactiunea directa cu beneficiarii” transmite Dana Lazar, Facilitator comunitar in cadrul proiectului COMunitateTM. 
La evenimentul de deschidere a centrului, care a avut loc in data de 09.11.2022, au participat si reprezentanti ai GAL Timisoara. ”Ne dorim sa sustinem si pe viitor dezvoltarea unor astfel de centre si sa venim in intampinarea nevoilor comunitatilor defavorizate din intregul oras. De aceea, culegem date concrete de la partenerii nostri care interactioneaza in mod direct cu beneficiarii si identificam impreuna ce alte nevoi apar, pentru a ne putea concentra eforturile in acele directii. Ne bucura acest tip de initiative si suntem determinati sa facem tot ceea ce tine de noi pentru a ajuta dezvoltarea lor” a mentionat Catalin Tiuch, presedinte GAL Timisoara. 
Proiectul COMunitateTM – Actiuni pentru integrarea socio-culturala a grupurilor vulnerabile” continua activitatile incepute, atat in cadrul centrului de pe Andrei Saguna, nr. 42, cat si prin intermediul evenimentelor organizate in comunitate. Urmeaza o serie de evenimente socio-culturale, activitati pentru copii si adulti, ajutor real oferit in comunitate si o campanie de constientizare dedicata publicului larg, cu scopul de a contribui la integrarea grupurilor defavorizate in comunitatea orasului.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1185 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005343 (s)