News Flash:

Augustin Lazar a sesizat Curtea de Apel Bucuresti privind OUG de modificare a codurilor penale

4 Februarie 2017
1099 Vizualizari | 1 Comentarii
procuror Augustin Lazar 640x336
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a sesizat Secţia Contencios Administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, cerând suspendarea ordonanţei privind modificarea codurilor penale, anularea acesteia şi sesizarea Curţii Constituţionale, anunţă Parchetul General.

"În motivarea acţiunii s-a învederat faptul că suspendarea actului administrativ normativ are un interes public major, întrucât actul administrativ normativ are ca efect perturbarea gravă a întregii activităţi a Ministerului Public şi obstrucţionează bunul mers al actului de justiţie, în condiţiile în care persoane care au săvârşit fapte de natură penală vor fi ocrotite prin noua reglementare de tragere la răspundere penală. Totodată, adoptarea acestei ordonanţe împiedică realizarea rolului constituţional al Ministerului Public, de a reprezenta interesele generale ale societăţii, de a apăra ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor", transmite Parchetul General printr-un comunicat de presă.

Procurorii susţin că ordonanţa îşi va produce efectele la data de 9 februarie, acestea neputând fi reparate având în vedere că actul normativ se va aplica ca lege penală mai favorabilă, indiferent dacă CCR o declară neconstituţională.

 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

LeoAdub  | #50438
Introduceti comentariul dumneavoastra
Adauga comentariu

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1122 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004592 (s)