News Flash:

Univ. Goldis ICIM Arad a facut un prim pas spre finala Ligii Nationale de baschet feminin

15 Aprilie 2014
1246 Vizualizari | 0 Comentarii
Campioana en titre a baschetului feminin românesc, Univ. Goldiş ICIM Arad, a obţinut o victorie categorică în faţa echipei ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, cu scorul de 74-55 (15-16, 22-13, 16-11, 21-15), luni seara, în primul joc al semifinalei Ligii Naţionale, la Arad, în faţa a peste 800 de spectatori şi a făcut astfel un prim pas spre finală.

Semifinala se joacă după sistemul ''cel mai bun din trei jocuri'', cel de-al doilea joc urmând să se dispute vineri 18 aprilie, în Sala sporturilor ''Kati Szabo'' din Sfântu Gheorghe şi, dacă va fi cazul, un al treilea joc, decisiv, s-ar putea disputa miercuri 23 aprilie, la Arad. Iar după aceea urmează finala, în care se va juca după sistemul ''cel mai bun din cinci jocuri''.

De menţionat că, înaintea fluierului de star al jocului, peste parchetul Sălii Polivalente Victoria din Arad s-a abătut o adevărată ''ploaie'' de jucării din pluş, spectatorii fiind rugaţi de organizatori să aducă câte o asemenea jucărie, ulterior acestea urmând să fie dăruite cu ocazia Sărbătorilor Pascale unor copii aflaţi în centre de plasament. AGERPRES 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1142 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005718 (s)