News Flash:

Traditii, obiceiuri si superstitii de Rusalii: Ooamenii se tem sa nu le ia mintile Ielele daca nu tin zilele de sarbatoare, nu umbla singuri prin padure si nu se scalda

27 Mai 2018
828 Vizualizari | 0 Comentarii
rusalii2

Traditiile de Rusalii sunt respectate cu sfintenie in satele din Bistrita-Nasaud unde oamenii se tem sa nu le ia mintile Ielele daca nu tin zilele de sarbatoare, nu umbla singuri prin padure si nu se scalda in ziua de Rusalii.
Localnicii din satele din Bistrita-Nasaud respecta cu sfintienie traditiile, obiceiurile si superstitiile din preajma sarbatorilor pentru a fi feriti de rele, Rusaliile fiind o sarbatoare mistica, incarcata de superstitii si de teama oamenilor ca Ielele, fiicele lui Rusalim Imparat, le pot lua mintile sau se pot razbuna daca nu respecta zilele de sarbatoare.

Oamenii strang plantele de leac, fac descantece pentru a fi feriti de rautatea Ilelelor si dau usile cu usturoi pentru a alunga spriritele rele.

“Rusaliile sunt un vechi obicei roman - Sarbatoarea trandafirilor din lumea romana, obicei care a fost preluat de crestini. Se spune ca persoanele care nu tin sarbatoarea de Rusalii vor fi pedepsite de Iele, numite si Rusalii, femei fabuloase, fiicele lui Rusalim Imparat si spirite malefice, care, dupa ce au parasit mormintele in Joia Mare si au petrecut Pastele cu cei vii, refuza sa se mai intoarca in locasurile lor si incep sa faca necazurile oamenilor. Se mai spune ca persoanele care dorm in noaptea de Rusalii sub cerul liber sau daca se duc la fantana vor cadea sub puterea Ielelor. Nu este de dorit ca in noaptea de Rusalii sa fii nici la rascruce de drumuri, nici la marginea padurii, nici in munti si nici pe malul intunecat al apelor, caci sunt au mari sanse de a surprinde dansul Ielelor si de a-ti pierde mintile. Inca din timpuri stravechi hora Ielelor este una de temut, daca sunt provocate sau daca dansul lor este privit, se razbuna pe vinovat luandu-i mintile. In vremuri stravechi, barbatii care umblau singuri de Rusalii purtau la brau usturoi, frunze de tei sau fire de busuioc pentru a se proteja. O alta traditie spune ca nu este bine sa mergi la scalda in ziua de Rusalii intrucat Rusaliile sunt zanele apelor, asa ca este pericol mare de inec. Nu este bine nici sa lucrezi in aceasta zi pentru ca atragi asupra ta mania Rusaliilor, nu e bine sa te urci in arbori sau in locuri inalte si nici sa calatoresti departe de casa. Regula spune ca nimeni nu trebuie sa se certe”, a declarat pentru MEDIAFAX etnologul Maximilian Menut.
Pana la Rusalii se culeg si toate buruienile de leac. La Cosbuc, in sambata de Rusalii, dupa ce locuitorii coboara de la prasit ori de la coasa, aduc crengi de paltin sau salcam si plante de leac care le pun la grinda, dupa icoane sau in cuie, la uscat.

La cateva saptamani, dupa ce paltinul si celelalte flori s-au uscat, sunt adunate, iar paltinul este folosit de sateni in “practici magice”: cand vin furtuni se aprinde cate o crenguta care este aruncata in ploaie, sa imprastie norii, iar celelalte flori sunt folosite ca si plante medicinale.

”La Posmus de Rusalii se impletesc cununite din spice de grau si flori de camp pentru a fi purtate de tineri la celebrarea casatoriilor, se pocnesc frunze de tei pentru alungarea spiritelor rele, se fac descantece impotriva Ielelor si se ung usile cu usturoi. De asemenea, primul fel de mancare pregatit in ziua de Rusalii este bine sa il dai pomana pentru ca asa vei fi ferit de furturi si de pierderi”, a spus Maximilian Menut.

In satele din Bistrita-Nasaud se pastreaza traditia ca in ziua de Rusalii sa se duca la biserica pentru sfintire crengi de tei si de paltin, crengute care se agata apoi la streasina caselor sau la icoane pentru a apara familia de rele.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1302 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007288 (s)