News Flash:

STPT anunță că nu mai are bani pentru că SMTT nu-și plătește datoriile

3 Februarie 2021
726 Vizualizari | 0 Comentarii
troleibuz

Reprezentanții Societății de Transport Public Timișoara (STPT) au ajuns să facă apel public pentru recuperarea unor bani pe care  Asociatia de Dezvoltare Intracomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT) i-ar datora către aceasta. Prima o acuză pe cea de a doua că îi datorează sume importante de bani din cauza cărora nu mai poate plăti salariile oamenilor, piesele pentru mijloacele de transport sau curentul și combustibilul folosit.

Cei de la STPT spun că au ajuns la capătul sacului și solicită chiar și public plata unor datorii pe care SMTT le are către aceasta. Cei de la societatea primăriei timișorene spun că, în ciuda apelurilor permanente și a demersurilor legale întreprinse, cei de la SMTT refuză să plătească sumele cuvenite pentru anul 2020 și începutul lui 2021.

”Facem un apel public către Asociatia de Dezvoltare Intracomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, prin care dorim să fie respectați termenii financiari ai contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, prin atribuire directă către Societatea de Transport Public Timișoara. Conform contractului amintit, SMTT are obligația de a vira către STPT sumele de bani necesare pentru serviciile de transport public oferite în cursul anului 2020 și începutul anului 2021. În ciuda demersurilor legale întreprinse de conducerea STPT pentru achitarea sumelor restante începând cu luna iunie 2020, SMTT nu a oferit niciun răspuns. Achitarea datoriilor de către SMTT este vitală pentru a asigura serviciile de transport public în Timișoara”, anunță cei de la STPT.

Societatea de Transport Public Timișoara, cea care, de fapt, efectuează transportul efectiv, anunță că salariile angajaților au ajuns să fie plătite cu întârziere,, iar facturile la curent, combustibili și piese de schimb nu pot fi achitate. Riscul principal: se va întrerupe transportul în comun!

”În caz contrar, vom ajunge în imposibilitatea de a oferi transportul public din Timișoara la standarde normale. Neachitarea sumelor restante de către SMTT a dus la nedorite întârzieri salariale față de angajații STPT și la imposibilitatea de a achita facturile către furnizorii de combustibil, energie electrică și piese de schimb.

Începând cu luna decembrie 2020, conducerea STPT a făcut eforturi considerabile pentru achitarea salariilor angajaților și pentru plata unei părți din facturile restante față de furnizorii de combustibil, energie electrică, piese de schimb pentru mijloacele de transport în comun, cu unele întârzieri. Fără aceste eforturi, calitatea transportului public ar fi avut de suferit, călătorii noștri fiind cei mai afectați. În baza contractului de delegare atribuit către SMTT, solicităm respectarea termenilor legali ce se regăsesc în acest contract, dar și disponibilitatea partenerilor noștri la un dialog constructiv, în centrul căruia să se afle călătorul care apelează la serviciile noastre”.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1128 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004753 (s)