News Flash:

S-au ieftinit apartamentele noi in Timisoara. Vezi care este situatia in marile orase

4 Mai 2015
1481 Vizualizari | 0 Comentarii
Aprilie a fost prima luna din 2015 in care pretul mediu solicitat de vanzatorii de apartamente (noi si vechi) din intreaga tara a consemnat o evolutie descendenta.
La nivel national, Indicele Imobiliare.ro se situeaza acum la un nivel de 930 de euro pe metru patrat, cu 0,6% mai putin fata de cel valabil la finele lunii martie (936 de euro pe metru patrat) si cu 1,3% mai putin decat in a doua luna de primavara a anului trecut (918 euro pe metru patrat). In marile orase, tendinta de scadere a fost resimtita in mod exclusiv pe segmentul apartamentelor noi, in vreme ce proprietarii locuintelor vechi si-au majorat pretentiile.
Timisoara
In orasul de pe Bega, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o crestere de 0,2% in aprilie (de la 877 la 879 de euro pe metru patrat), aflandu-se acum la o diferenta de 8,5% fata de intervalul similar din 2014 (cand atingea un prag de 810 euro pe metru patrat). In luna ce tocmai s-a incheiat, proprietarii de apartamente vechi au ridicat stacheta de pret cu 0,9%, de la 859 la 867 de euro pe metru patrat. Vanzatorii de locuinte nou-construite, pe de alta parte, si-au redus pretentiile cu 1,4%, de la 933 la 920 de euro pe metru patrat.
Bucuresti
Capitala este singurul dintre cele cinci mari centre regionale analizate in care valoarea medie de listare pentru apartamentele vechi si noi a scazut in aprilie, cu 0,2% mai exact (de la 1.056 la 1.054 de euro pe metru patrat). Bucurestiul este, totodata, singurul oras in care preturile actuale sunt mai mici decat in aceeasi perioada a anului trecut, la o diferenta de 2,9% (fata de 1.085 de euro pe metru patrat). In ultima luna, unitatile locative din blocurile vechi s-au scumpit cu 1%, de la 1.014 la 1.024 de euro pe metru patrat. Pe fondul avansului de 3,4% consemnat in martie, cele noi s-au depreciat insa cu 1,5%, de la 1.101 la 1.085 de euro pe metru patrat.
Brasov
In orasul de la poalele Tampei, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un avans de 0,3% in aprilie, de la 864 de euro pe metru patrat (la sfarsitul lui martie); valoarea actuala, de 867 de euro pe metru patrat, este cu 3,3% mai ridicata decat cea valabila in urma cu 12 luni, respectiv 839 de euro pe metru patrat. In ultima luna, apartamentele vechi s-au apreciat usor, cu 0,5% (de la 852 la 856 de euro pe metru patrat), iar cele noi s-au ieftinit cu 1,3% (de la 925 la 913 euro pe metru patrat).
Cluj-Napoca
In orasul de pe Somes, pretul mediu solicitat pentru apartamentele vechi si noi disponibile spre vanzare a crescut cu 1,1%, de la 990 la 1.001 de euro pe metru patrat, marcand o diferenta de 14,5% fata de a patra luna din 2014 (cand se situa la 874 de euro pe metru patrat). In ultimele 30 de zile, locuintele din blocurile finalizate inainte de Revolutie au consemnat un avans de 0,4% (de la 1.052 la 1.056 de euro pe metru patrat), dar cele noi s-au scumpit cu 2,4% (de la 922 la 944 de euro pe metru patrat).
Constanta
In orasul de la malul marii, pretentiile vanzatorilor s-au majorat cu 0,6% in ultima luna, de la 892 la 897 de euro pe metru patrat, preturile actuale fiind cu 3,8% mai mari decat in perioada similara a anului trecut (cand se situau la o medie de 864 de euro pe metru patrat). In aprilie 2015, apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,3%, de la 877 la 888 de euro pe metru patrat; cele nou-construite s-au ieftinit insa cu 0,4%, de la 925 la 921 de euro pe metru patrat.

timisoara bucuresti
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1953 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007432 (s)