News Flash:

Ponta si Sova au inaugurat lotul patru al Autostrazii Sibiu-Orastie, de 16 kilometri

19 Decembrie 2013
1353 Vizualizari | 0 Comentarii

Premierul Victor Ponta şi ministrul delegat Dan Şova au inaugurat, joi, tronsonul IV al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, în timp ce în zonă câţiva tineri au afişat pancarte cu mesajele "Ne mândrim cu tot ce face Victor Ponta pentru pace" şi "Aşteptăm cu interes cel de-al XV-lea Congres". Cele trei loturi ale autostrăzii (I, II şi IV) au lungimi de 24,1 kilometri, 19,7 kilometri şi respectiv 16,6 km.

Şoferii vor putea circula pe autostradă de la Orăştie până în localitatea Cunţa din judeţul Alba, după care urmează o porţiune încă nefinalizată, până la Sălişte (judeţul Sibiu), şi în continuare lotul IV al autostrăzii, până la Sibiu.

Premierul Victor Ponta a ajuns, joi după-amiază, la intrarea pe Autostrada Sibiu-Orăştie dinspre Sibiu, pentru a inaugura lotul patru al acesteia. Aici, el a fost aşteptat, printre alţii, de primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi de ministrul Dan Şova, împreună cu care a tăiat panglica. La eveniment au asistat şi prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli, şi primarii din localităţile aflate pe traseul autostrăzii din judeţul Sibiu.

În timp ce avea loc ceremonia, pe sensul opus al autostrăzii se aflau câţiva tineri, care aveau pancarte pe care scria "Ne mândrim cu tot ce face Victor Ponta pentru pace" şi "Aşteptăm cu interes cel de-al XV-lea Congres".

După tăierea panglicii, premierul le-a spus în glumă reprezentaţilor firmelor constructoare: "E făcută lucrarea, acum putem să o şi plătim".

"Pentru regiune, pentru toţi cei pe unde trece autostrada, din punct de vedere economic, rezultatele se vor vedea curând. Infrastructura de transport înseamnă sprijin pentru fiecare şi acum este foarte bine că avem această autostradă, mai ales că ştiţi ce păţea fiecare comună prin care trecea drumul naţional", a spus Ponta.

După ce i-au fost prezentate datele tehnice ale proiectului, Ponta s-a urcat în maşină şi a pornit pe autostradă către Sebeş, oprindu-se la tunelul de la Săcel, pentru a-l vedea.

Lotul patru din autostrada Sibiu-Orăştie are o lungime de 16,6 kilometri, de la Sălişte la capătul centurii ocolitoare a municipiului Sibiu. Tronsonul, realizat de asocierea firmelor Astaldi SpA - Euro Construct Trading 98 SRL - Astalrom SA, în baza unui contract de 530,7 milioane lei fără TVA, din care s-a decontat 40% în acest an, cuprinde două noduri rutiere, două viaducte de 925 de metri, două poduri de 42 de metri, patru pasaje peste autostradă de 26 de metri, două pasaje peste calea ferată de 40 de metri şi primul tunel de autostradă din ţară, lung de 340 de metri.

Lotul al treilea al autostrăzii se întinde între Sălişte (judeţul Sibiu) şi Cunţa (judeţul Alba), fiind câştigat de italienii de la Impreglio, şi are puţin peste 21 de kilometri. Din cauza alunecărilor de teren din zonă, lucrarea nu este finalizată odată cu celelalte trei loturi, termenul de execuţie fiind sfârşitul anului viitor.

Al doilea lot se întinde între Vinţişoara şi Cunţa, lucrările fiind executate de Straco Grup SRL şi Studio Corona SRL Civil Engineering, valoarea contractului a fost de 551 milioane lei fără TVA, procentul decontat în 2013 fiind de 43,6.

Lotul unu al autostrăzii se întinde între localităţile Vinţişoara (judeţul Alba) şi Orăştie (judeţul Hunedoara), are 24 de kilometri şi a fost realizat de Strabag în baza unui contract de circa 551 de milioane de lei, fără TVA, din care s-a decontat 35,4% în acest an.

Ministrul delegat pentru Infrastructură, Dan Şova, declara, în 6 decembrie, la Lancrăm (judeţul Alba), după inspecţia pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie, că traficul pe trei din cele patru loturi ale autostrăzii va fi deschis până la Crăciun, spunând că a mers cu 160 de kilometri/oră şi că "maşina era lină". În ceea ce priveşte lotul trei al autostrăzii, unde lucrările nu vor fi terminate acum, Şova afirma că aici au apărut mai multe probleme cu terenul, însă acestea nu sunt pe coridorul autostrăzii, ci pe dealurile din apropiere, care alunecă spre autostradă.

Contractele au fost semnate în 2011.

Lucrările la autostrada Sibiu-Orăştie au debutat în octombrie 2011, în prezenţa premierului de atunci Emil Bocşi a fostului ministru Anca Boagiu.

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune în procent de 85 şi de Guvern, în proporţie de 15%. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1248 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005126 (s)