News Flash:

PNL i-a cerut lui Dragnea sa retraga de pe ordinea de zi Legea defaimarii care urmeaza sa intre la vot

10 Februarie 2016
1092 Vizualizari | 0 Comentarii
camera deputatilor
Sedinta Camerei Deputatilor de miercuri a fost marcata de o disputa pe tema Legii defaimarii, liberalul Eugen Nicolaescu cerandu-i presedintelui PSD, Liviu Dragnea, sa retraga de pe ordinea de zi aceasta initiativa.

Valeriu Zgonea a suspendat sedinta plenului Camerei Deputatilor si a convocat BP
 Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a suspendat miercuri sedinta plenului, dupa ce liderii gruprurilor parlamentare nu au reusit sa ajunga la o intelegere cu privire la scoaterea de pe ordiena de zi a Legii defaimarii, convocand BP pentru a adopta o noua ordine de zi.
''Constat ca liderii grupurilor parlamentare nu s-au inteles. Suspend sedinta si convoc Biroul Permanent pentru un nou proiect al ordinii de zi. Suntem intr-un clenci pe care trebuie sa il recunoastem. Pe de-o parte plenul nu a acceptat sa scoatem de pe ordinea de zi proiecte care nu indeplinesc prevederile articolului 69, iar presedintele de sedinta nu are niciun fel de atributii in a scoate el, unilateral, un proiect de lege de pe ordinea de zi'', a declarat Valeriu Zgonea.
Deputatii nu au putut scoate Legea defaimarii de pe ordinea de zi din cauza lipsei de cvorum
Legea defaimarii nu a putut fi scoasa, miercuri, de pe ordinea de zi din Camera Deputatilor, asa cum a cerut PNL, din cauza lipsei de cvorum constatate cu ocazia votului, disputele pe marginea actului normativ continuand la ora transmiterii acestei stiri cu o noua runda de consultari.
Dupa mai mult de o ora de certuri, presedintele Camerei Deputatilor,Valeriu Zgonea, a propus scoaterea propunerii semnate de Liviu Dragnea de pe ordinea de zi pentru ca legea nu a parcurs traseul legislativ prevazut de Regulament.
In urma votului, rezultatul a fost de 63 de voturi ''pentru'', 41 ''impotriva'' si 43 de ''abtineri''.
Motivul disputei este reprezentat de faptul ca raportul proiectului de lege nu a fost depus cu cel putin 3 zile inaintea dezbaterii proiectului de lege si cu cel putin 5 zile, in cazul proiectelor pentru care Camera Deputatilor este for decizional, asa cum prevede articolul 69, alineatul 2, ci a fost distribuit in cursul diminetii de miercuri.
In ciuda acestui vot, disputele au continuat in plenul Camerei Deputatilor. Liderul grupului PSD, Florin Paslaru, a cerut o noua pauza pentru consultari intre liderii grupurilor parlamentare.
Valeriu Zgonea a precizat ca, in situatia in care nici dupa aceasta noua runda de consultari nu se va ajunge la o concluzie, va cere convocarea Biroului Permanent al Camerei Deputatilor si refacerea ordinii de zi a sedintei. 
Disputa in Parlament
Nicolaescu a afirmat ca raportul proiectului de lege nu a fost depus cu cel putin 3 zile inaintea dezbaterii proiectului de lege si cu cel putin 5 zile, in cazul proiectelor pentru care Camera Deputatilor este for decizional, asa cum prevede articolul 69, alineatul 2, ci a fost distribuit in cursul diminetii de miercuri.
La randul sau, social-democratul Marian Neacsu a afirmat ca nu ar fi pentru prima data cand un proiect de lege este dezbatut in plenul Camerei Deputatilor, in ciuda faptului ca raportul a fost inaintat cu intarziere de comisia de specialitate.
"Introducerea proiectelor de lege pe ordinea de zi cu acordul comitetului liderilor nu este o noutate, nici pentru domnul Nicolaescu, nici pentru nimeni din aceasta sala", a declarat Marian Neacsu, de la tribuna Parlamentului, propunand ca plenul sa "isi vada de ordinea de zi".
Deputatul Remus Cernea a cerut de la Tribuna Parlamentului sa se opreasca "practicile neregulamentare", afirmand ca pana cand Regulamentul va fi schimbat, el trebuie sa fie respectat. "Este o incalcare flagranta, nu putem incalca Regulamentul", a sustinut Remus Cernea.
Valeriu Zgonea a declarat la randul sau ca Legea defaimarii este o lege buna, insa solicitarea liberalului Eugen Nicolaescu este indreptatita pe fond.
"Am gasit calcaiul lui Ahile, asa cum am facut si cu alegerile locale", a spus Zgonea, indemnandu-i pe liderii grupurilor parlamentare sa propuna prin intermediul reprezentantilor din Comisia de regulament amendarea acestuia.
Eugen Nicolaescu a mai cerut o pauza de consultari, dupa ce timp de o ora si jumatate liderii de grup nu au putut ajunge la un consens. Liberalul i-a cerut, de asemenea, direct liderului PSD Liviu Dragnea sa isi retraga propunerea de pe ordinea de zi in calitate de initiator.
''Fac un apel la domnul Dragnea, in calitatea de presedinte de partid, care vrea sa ne dovedeasca ca respecta regulile acestei tari, dansul sa propuna retragerea de pe ordinea de zi a acestui proiect de lege'', a cerut liberalul. Mediafax.ro

dragnea valeriu zgonea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1216 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005805 (s)