News Flash:

Ninsori in zonele inalte ale judetului Harghita

10 Aprilie 2014
1334 Vizualizari | 0 Comentarii
Drumarii intervin cu material antiderapant, joi, în zonele înalte din judeţul Harghita, în condiţiile în care ninge, iar temperaturile au scăzut cu mai mult de zece grade în ultimele 24 de ore, pe DN 13B, în Pasul Bucin, stratul de zăpadă depus având trei centimetri grosime. În staţiunea Harghita Băi a început să ningă în noaptea de miercuri spre joi, pentru a treia oară în ultima săptămână, zăpada măsurând aproximativ trei centimetri grosime, iar temperatura a scăzut cu 11 grade Celsius în ultimele 24 de ore.

De altfel, a nins în toate zonele aflate la altitudini mari din judeţul Harghita, iar pe DN 13B, în Pasul Bucin, unde statul de zăpadă proaspăt depus măsoară trei centimetri, drumarii au intervenit cu material antiderapant, pentru a preveni formarea poleiului. Şeful de cabinet al prefectului judeţului, Adrian Pănescu, a menţionat că la Bucin s-a împrăştiat, până în prezent, o cantitate de 2,5 tone de material antiderapant. El a spus că pe celelalte şosele naţionale din judeţ circulaţia se desfăşoară normal, carosabilul fiind ud, din cauza ploilor.

Meteorologii susţin că temperaturile au scăzut drastic faţă de miercuri, diferenţa fiind de peste 10 grade Celsius. "În Harghita, valorile termice maxime au fost ieri (miercuri - n.r.) de 20 de grade Celsius în mai multe localităţi: la Miercurea Ciuc, Topliţa şi Joseni. Pentru astăzi (joi - n.r.) sunt prognozate maxime de 8-9 grade Celsius, ceea ce înseamnă că vor fi mai coborâte cu cel puţin 10 grade", a explicat meteorologul Florin Borz de la Centrul Meteo Regional Târgu Mureş.

Potrivit sursei citate, vremea se va menţine rece şi în intervalul următor, ploile transformându-se în lapoviţă şi ninsoare la munte. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1235 (s) | 43 queries | Mysql time :0.009557 (s)