News Flash:

Gala Gopo 2018: "Un pas in urma serafimilor", de Daniel Sandu, desemnat cel mai bun film

28 Martie 2018
976 Vizualizari | 0 Comentarii
premiile gopo2

"Un pas in urma serafimilor", de Daniel Sandu, a castigat premiul pentru cel mai bun film la cea de-a 12-a editie a galei Gopo, dedicata celebrarii succeselor cinematografiei romanesti, care a avut loc marti seara, la Teatrul National Bucuresti.
Lungmetrajul "Un pas in urma serafimilor" spune povestea lui Gabriel, un adolescent care isi doreste sa devina preot si urmeaza cursurile unui seminar teologic ortodox. Initial, el incearca sa se adapteze mediului, dar, in cele din urma, isi da seama ca sistemul este complet corupt si abuziv. Nu dupa multa vreme, impreuna cu alti trei colegi, este etichetat de consiliul scolii drept elev-problema. Prinsi in lupta pentru putere intre un preot incoruptibil, dar abuziv, si un profesor laic viclean si corupt, elevii invata ca minciuna, furtul, manipularea si tradarea sunt aptitudini pe care trebuie sa si le insuseasca pentru a rezista in seminar.

In film joaca veteranul Vlad Ivanov, dar si debutantii Ali Amir si Stefan Iancu, premiati, marti seara, la gala Gopo, cu trofeele pentru cel mai bun rol principal masculin, cel mai bun rol secundar masculin, respectiv cel pentru tanara speranta.

Cu 15 nominalizari la editia de anul acesta a premiilor Gopo, debutul in lungmetraj al regizorului Daniel Sandu a primit, marti seara, la gala, opt trofee, precum si un premiu din partea Romanian Society of Cinematographers, pentru cea mai buna imagine, decernat lui George Dascalescu.


Daniel Sandu a mai primit pentru acest lungmetraj premiile Gopo pentru cea mai buna regie si cel mai bun scenariu, "Un pas in urma serafimilor", produs de Ada Solomon si Ioana Draghici (Hi Film Productions) primind si trofeul Gopo pentru cel mai bun film de debut.

Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun film a fost acordat lungmetrajului "Sieranevada", de Cristi Puiu.

Cu opt nominalizari, lungmetrajul "6,9 pe scara Richter", de Nae Caranfil, a primit, marti seara, cinci trofee Gopo, printre altele, pentru cea mai buna muzica originala, cele mai bune decoruri si cele mai bune costume.

Printre cei care au urcat pe scena pentru a inmana ravnitele statuete Gopo, create de artistul Adrian Ilfoveanu, s-au regasit artisti consacrati precum Gheorghe Visu, Dorel Visan, Simona Bondoc, Manuela Harabor, Marius Florea Vizante, Pavel Bartos, Oana Sarbu, dar si tineri actori ca Nicoleta Hincu, Mihai Smarandache, Paul Cimpoieru, Silvana Mihai, Cezar Grumazescu, Dana Rogoz, Ela Ionescu, Florentina Nastase si Dana Marineci.

La gala Gopo 2018, premiul pentru intreaga cariera a fost oferit actorilor George Mihaita si Vladimir Gaitan, iar premiul pentru intreaga activitate, actritei Sanda Toma si operatorului de imagine si producatorului Ion Marinescu. Un premiu special i-a fost inmanat criticului si istoricului de film Bujor T. Ripeanu.

De asemenea, premiul publicului pentru productiile autohtone cu cel mai mare succes in box-office in 2017 a mers catre productiile "Octav" (regia Sergiu Celibidachi) si "Ghinionistul" (regia Iura Luncasu).

Prezentatorul evenimentului - care a fost transmis in direct pe TVR 2, dar si online pe premiilegopo.ro si cinepub.ro - a fost, pentru al treilea an consecutiv, actorul Alexandru Bogdan.

Gala premiilor Gopo 2018 - editia a 12-a a fost organizata de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Teatrului National Bucuresti, Babel Communications si Ministerului Culturii si Identitatii Nationale. Coorganizator a fost Primaria Capitalei, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti.

 


galei gopo daniel sandu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1365 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007158 (s)