News Flash:

Aglomeratie pe toate drumurile nationale, in special pe Valea Prahovei

9 Aprilie 2018
983 Vizualizari | 0 Comentarii
aglomeratie dn11

Traficul rutier este aglomerat, luni, pe toate drumurile nationale si in special pe Valea Prahovei, din acest motiv circulatia masinilor care vin de la munte spre Bucuresti fiind deviata pe DN 1A. Peste 1.400 de politisti rutieri sunt in teren si sunt in functiune aproximativ 300 de aparate Radar, a declarat chestorul de politie Florentin Bracea, directorul Directiei Rutiere din cadrul Politiei Romane.
”Ne asteptam la valori ridicate de trafic pe toate drumurile nationale. La aceasta ora, avem pe DN 1 trafic aglomerat pe raza statiunilor montane Predeal-Sinaia. S-a dispus devierea traficului pe DN 1A de la Brasov. Valori ridicate de trafic sunt si pe Autostrada Bucuresti-Pitesti, DN 2, DN 65, DN 7. Colegii mei sunt prezenti la dirijare, sunt prezenti la fluidizare”, a declarat, luni la pranz, chestorul Florentin Bracea.

El a precizat ca sunt peste 1.400 de politisti rutieri in teren si sunt in jur de 300 de aparate Radar.

Chestorul Bracea a spus ca este un vas de aglomeratie dupa pranz, iar apoi spre seara traficul rutier se va aglomera din nou, pentru ca astazi se intorc acasa turistii care au fost in statiuni in minivacanta de Pasti.

In ultimele 4 zile, s-au inregistrat 98 de accidente grave cu 18 persoane decedate si 13 ranite grave, fiind insa mai putine fata de anul trecut.

Politistii le recomanda celor care se intorc astazi acasa din minivacanta de Pasti sa conduca atent si cu prudenta si sa respectati indicatiile politistilor din teren.

”Va recomandam sa conduceti prudent, fara bruscarea comenzilor vehiculelor si sa efectuati fiecare manevra doar dupa o temeinica asigurare. Evitati efectuarea depasirilor care, in conditiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase. Circulati cu viteza redusa, adaptata permanent conditiilor concrete din trafic, in special cand se circula in coloana. De asemenea, pentru un plus de siguranta, se impune si marirea distantei in mers intre vehicule”, sunt recomandarile politistilor.

Acestia ii mai indeamna pe soferi ca, in conditiile unui trafic aglomerat sau a aparitiei blocajelor rutiere, sa isi pastreze calmul, sa nu blocheze intersectiile si sa nu se angajeze in depasirea unei coloane de autovehicule.

Conducatorii auto incepatori trebuie sa evite, pe cat posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distante mari, data fiind experienta redusa si riscul implicarii in evenimente rutiere.

Toti ocupantii autovehiculelor trebuie sa utilizeze centura de siguranta.

De asemenea, politistii le recomanda pietonilor sa traverseze numai prin locurile marcate corespunzator, dupa o temeinica asigurare si sa evite pe cat posibil deplasarea pe partea carosabila.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1325 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004812 (s)