
România va fi reprezentată de 6 sportivi la Jocurile Paralimpice de la Paris, competiție în cadrul căreia aceștia vor concura în trei discipline: judo pentru nevăzători, paraciclism și para tenis de masă, a anunțat marți Comitetul Paralimpic Român.
"Suntem tare entuziasmaţi! Ne mai despart câteva zile de Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, care se vor desfăşura în perioada 28 august - 8 septembrie! Multă muncă, multă disciplină şi multă ambiţie descrie echipa care va reprezenta România la cele trei discipline sportive: judo pentru nevăzători, para ciclism şi para tenis de masă! Ne mândrim cu: Alexandru Florin Bologa & Daniel Vargoczki, sportivi la para judo; Eduard Karoly Novak & Theodor Matican, sportivi la paraciclism; Camelia Ioana Roxana Ciripan & Bobi Simion, sportivi la para tenis de masă", au transmis reprezentanţii CPR.Stafful tehnic al delegației României la Jocurile Paralimpice va include: Ciprian Anton în calitate de șef de delegație, Gergely Tamas ca antrenor principal, Jacob Daniel Tipper și Sorin Matican ca antrenori, Alexandru Bogdan Gheorghe ca antrenor principal, Dan Marian Năsui ca antrenor secund, Gergely Gabor Csaba ca sparring partner, Narcis-Ovidiu Mureșan ca fizioterapeut, Mihail Rusu ca mecanic și Paul Răzvan Marinescu ca însoțitor.
Jocurile Paralimpice se vor desfășura între 28 august și 8 septembrie, la Paris.
Până în prezent, România a participat de 7 ori la Jocurile Paralimpice și a câștigat 6 medalii, dintre care 4 au fost obținute de fostul ministru al Tineretului și Sportului, Eduard Novak. Acesta are în palmares o medalie de aur și 3 medalii de argint la paraciclism.
Celelalte două medalii de bronz au fost câștigate de judoka Alexandru Bologa, la edițiile din 2016 și 2021.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1150 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004841 (s)
Comentarii (0)