News Flash:

Școlile și grădinițele din Timișoara se pregatesc pentru scenariul roșu

21 Octombrie 2020
877 Vizualizari | 0 Comentarii
clasa

Timișoara este la un pas de scenariul roșu, rata de infectare cu Covid-19 fiind aproape de 3 la mia de locuitori. Aproximativ 48.000 de elevi și preșcolari din Timișoara urmează să învețe online, după ce orașul de pe Bega va depăși indicele de 3 la mia de locuitori.

În Timișoara, marți, 20 octombrie, indicele de infectare cu Covid-19 cumulat pe 14 zile este de 2,79 la mia de locuitori, conform Instituției Prefectului Timiș. În momentul în care Timișoara va trece de rata de infectare cu Covid-19 de 3 la mia de locuitori, școlile și grădinițele se închid, pe o perioadă de 14 zile, iar elevii vor învăța online.

„În momentul în care vom fi anunțați de Direcția de Sănătate Publică că Timișoara este în scenariul roșu, toate unitățile de învățământ vor solicita Comitetului Județean pentru Situații de Urgență trecerea în activitatea online, scenariul roșu. Este clar că ne apropiem încet de scenariul roșu, de la 31 de unități de învățământ în acest scenariu am ajuns acum la 47, spre dublu. Evident că toată Timișoara va intra în scenariul roșu, în contextul în care în Timișoara se află 51 la sută din populația școlară – 47.983 elevi și preșcolari. Trecerea la scenariul roșu va duce ca cei aproximativ 48.000 de elevi să treacă în scenariul online. Majoritatea unităților de învățământ din Timișoara sunt pregătite să predea în scenariul online”, a spus Marin Popescu, inspector școlar general de Timiș.

În Timiș, 6.730 de copii au transmis solicitări pentru echipamente pentru a putea intra online. În baza acestor cereri, pe măsură ce se primesc echipamente prin programul guvernamental vor fi date unităților de învățământ pentru acești copii.

În Timișoara, majoritatea profesorilor vor preda de la școală, chiar și în scenariul roșu, transmite inspectorul școlar general de Timiș, Marin Popescu. Conform acestuia, majoritatea unităților de învățământ sunt configurate pentru acest lucru. Profesorii care au copii școlari sau preșcolari trebui să găsească o soluție, împreună cu reprezentanții școlii, pentru modalitatea în care vor preda în scenariul roșu, ținând cont de faptul că cei mici vor sta și ei acasă.

„La școală avem internet, echipamente. Sunt profesori care sunt părinți și au copii, elevi, preșcolari care vor sta acasă în scenariul roșu. Cu siguranță, școala, în cazul unei solicitări din parte unui profesor care are copii la școală sau grădiniță, va găsi soluția potrivită. Va stabili modalitatea în care va preda.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1255 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005165 (s)