News Flash:

Black Friday 2017: Campania a inceput oficial la ora 7:00. Ce recomandari au specialistii

17 Noiembrie 2017
958 Vizualizari | 0 Comentarii
black friday 2017 1

Black Friday 2017. Sesiunea din acest an a campaniei de reduceri Black Friday incepe vineri, 17 noiembrie, dimineata la orele 7.00, au anuntat retailerii online care sustin evenimentul, aflat in 2017 la cea de-a 7-a editie.
Black Friday 2017. Numeroase produse vor fi la preturi de Black Friday, de la televizoare, telefoane, laptopuri, fashion si articole sportive, pana la electrocasnice, accesorii pentru casa si gradina, produse de ingrijire personala, mobila, jucarii si anvelope, iar ele vor putea fi achizitionate si in rate fara dobanda, prin intermediul cardurilor partenere, a anuntat recent retailerul eMAG.

Alaturi de eMAG, in aceasta editie vor participa si peste 4.000 de selleri din Marketplace. Compania romaneasca de comert online eMAG este prezenta in Romania, Bulgaria, Ungaria si Polonia.

Peste 94% din populatia cu varste cuprinse intre 18 si 50 de ani auzise de Black Friday, potrivit unui studiu realizat de Kantar Millward Brown dupa editia de anul trecut a Black Friday. Cu ocazia evenimentului, 47,5% din cei care au achizitionat ceva au comandat online, in timp ce pentru offline au optat 41,5%, iar 11% au imbinat ambele modalitati, conform studiului.


Editia Black Friday de anul trecut, desfasurata in zilele 18-20 noiembrie, a generat 188.000 de tranzactii online in valoare totala de 113,3 milioane de lei, cu 67% mai mult decat editia din 2015, conform datelor PayU Romania, liderul pietei de plati online.

„Evenimentul Black Friday a depasit asteptarile noastre. Pentru o parte dintre comercianti, Black Friday a inceput la miezul noptii de joi spre vineri, insa la ora 7.00 dimineata am inregistrat o crestere spectaculoasa in platforma PayU, ajungand in scurt timp la 500 de tranzactii pe minut - de doua ori mai multe fata de nivelul maxim de anul trecut. Minutul de aur a fost la ora 8.10. Fata de anii trecuti, am inregistrat o evolutie constanta a platilor online, de-a lungul intregii zile de vineri, dar si peste weekend, ceea ce ne arata o maturitate la nivelul comerciantilor – o strategie de comunicare foarte buna si o etapizare a ofertelor”, a declarat Marius Costin, Country Manager PayU Romania, la incheierea campaniei din 2016.

Pentru evitarea fraudelor si a virusilor informatici, compania Bitdefender a emis un set de recomandari destinate cumparatorilor de Black Friday. Bitdefender arata ca principalul vector folosit de raufacatorii care opereaza in perioada de Black Friday este „tintirea potentialilor clienti cu e-mail-uri care promit chilipiruri”.

Pentru a evita neplacerile, specialistii Bitdefender recomanda:

1. Identificati si ignorati mesajele de phishing. Escrocii folosesc cupoane de reduceri pentru a ademeni utilizatorii mai putin vigilenti. Acestia atrag utilizatorii cu pagini de shopping false si ii pacalesc sa divulge detalii de card in schimbul unor produse care nu vor ajunge niciodata la ei.

2. Nu cumparati produse promovate prin e-mail-uri nesolicitate. Verificati legitimitatea unui magazin online pe forumuri, printr-o simpla cautare in motoarele de cautare. Invatati din experienta altora.

3. Alegeti doar magazine online cu certificate SSL astfel incat sa le puteti confirma identitatea. O adresa ce incepe cu HTTPS si un lacatel indica faptul ca sunteti pe o pagina securizata, dar magazinele online respectabile furnizeaza si informatii legate de identitate impreuna cu certificatul SSL.

4. Nu divulgati codul PIN in locul codului CVV (Card Verification Value). Acesta din urma este un numar de trei cifre scris pe spatele cardului de credit sau de debit. Majoritatea comerciantilor online il solicita pentru a fi siguri ca cel care face tranzactia este posesorul real al cardului.

5. Faceti o scanare completa a sistemului inainte de a initia o plata si asigurati-va ca este 100% sigur.

6. Cand tranzactia este finalizata si primiti in continuare mesaje de la departamentul de relatii cu clientii al magazinului online, cereti informatii in plus in legatura cu masurile de securitate suplimentare solicitate de comerciant.

7. Folositi conexiunea de date mobile a telefonului sau tabletei pentru a face achizitii online. Evitati sa faceti cumparaturi conectati la o retea wireless publica ce poate fi interceptata. Daca e neaparat necesar sa faceti asta, folositi o solutie de plata dedicata, precum Bitdefender Safepay, pentru a va conecta in siguranta la contul bancar sau pe site-uri de plati online.

8. Pe cat posibil, faceti cumparaturi online de acasa. Este riscant sa cumparati in timp ce sunteti la serviciu, la biblioteca, intr-o cafenea, in laboratorul scolii unde computerele pot fi folosite de alte persoane. Aceste sisteme pot fi monitorizate prin mecanisme de supraveghere.

9. Asigurati-va ca folositi o solutie de securitate care blocheaza si reclamele periculoase. Mentineti-va intotdeauna browser-ul si solutia de securitate actualizate. Troienii bancari si virusii cu componenta de rootkit sunt amenintari in crestere. Acestia fura informatii bancare, monitorizeaza tranzactiile sau se autentifica in conturile bancare in timp ce stau ascunse in sistem.

10. Verificati-va regulat conturile in special inainte si dupa tranzactiile online, pentru a fi siguri ca totul este in regula.


black friday emag
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1136 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005153 (s)