News Flash:

BAC-ul RUSINII la Timisoara. Mai mult de jumatate din elevii din Timis au luat sub 5. IATA NOTELE

16 Martie 2014
1321 Vizualizari | 0 Comentarii
Simularea Bacalaureatului în Timiş a scos la iveală fie o lipsă crasă de interes din partea elevilor, fie faptul că sunt total nepregătiţi. Mai mult de jumătate dintre liceeni au luat sub 5 la acest examen! Bine că a fost unul doar simulat.

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat datele privind rezulatele probelor susţinute în cadrul simulării naţionale pentru examenul de Bacalaureat, atât pentru elevii clasei a XI-a, cât şi pentru elevii clasei a XII-a. La clasa a XII-a, din Timiş au participat la simularea Bacalaureatului, la Limba Română, 4.346 elevi, din care au luat peste 5 doar 2.057 elevi, adică mai puţin de jumătate dintre aceştia, adică doar 46,41 la sută au luat peste 5. La limba maternă, 107 elevi din 187 au luat note peste 5- 57,22 la sută au luat peste 5. 4.209 elevi de a XII-a au participat la simularea probei obligatorii a profilului (matematică sau istorie), iar peste nota 5 au luat doar 1.577 elevi – 37.47 la sută au luat peste 5. La ultimă probă, cea la alegere a a profilului, au participat 4.011 elevi de a XII-a din Timiş şi au luat peste 5 doar 1.969 – 49,09 la sută au luat peste 5. Rezultatele obţinute la simulările naţionale din anul şcolar 2013-2014 nu vor fi trecute în catalog, dar sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Adevarul.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1221 (s) | 43 queries | Mysql time :0.009063 (s)