News Flash:

Anna Lesko va naste la Chisinau

7 Martie 2014
2197 Vizualizari | 0 Comentarii
Anna Lesko
Cantăreața s-a decis să nască natural, la o clinică privată din capitala Republicii Moldova, pentru a avea alături toată familia şi pentru a se bucura de mai multă linişte.
Anna Lesko mai are aproximativ trei săptămani pană cand va deveni mămică.  Deşi pe perioada sarcinii a fost monitorizată la o clinică privată din Romania, ea s-a decis să nască la Chişinău, acolo unde locuiesc familia sa şi cea a iubitului ei, Adrian Neniţă, scrie Libertatea.
"Mai mult ca sigur, voi naşte la Chişinău. Imi doresc ca în acele momente să nu fiu hărţuită, iar băiatul meu să nu fie ţinta bliţurilor şi cred că acasă, la părinţii mei, voi avea mai multă linişte. Pană acum, am toate condiţiile pentru a naşte natural", a mărturisit artista. 
Anna urmează să plece în Moldova după ce va termina de înregistrat melodiile noi, la care lucrează. Ea și-a propus să revină pe scenă la doar o lună după ce va deveni mămică, mai precis la începutul lunii mai. Vedeta a semnat deja un contract pentru un concert care va avea loc la Timişoara, pe 17 mai. "Băieţelul meu va sta cu mine în cursul săptămanii. Doar în weekend, cand o să am concerte, o să-l las cu cineva de încredere. Va rămane foarte puţin cu altcineva, doar cateva ore. O să mă întorc la el după fiecare concert, deocamdată nu le voi programa la distanţă prea mare de casă. Din mai o să-mi reiau activitatea, acum nu mai merg la spectacole", a explicat ea pentru Libertatea.
In ultima fază a sarcinii, Anna Lesko a renunţat la concerte, iar acum îşi umple majoritatea timpului liber cu o altă mare pasiune, pictura, scrie ziarul citat. "Acum stau pe scaun cand pictez. Nu am dureri de spate, dar cam după patru-cinci ore îmi simt picioarele umflate, obosesc mult mai repede", a spus ea.
Artista în varstă de 35 de ani nu a ales încă numele de botez al fiului ei, preferand să se decidă abia după ce-şi va ţine bebeluşul în braţe. Ea stabilit că micuțul va avea numele de familie Lesko alături de cel al tatălui, Neniţă. Eva.ro

moldova anna lesko libertatea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1218 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005845 (s)