News Flash:

Andreea Cosma va fi audiata pentru prima oara in dosarul Ciuperceasca, in care e acuzata de coruptie

25 Aprilie 2018
486 Vizualizari | 0 Comentarii
cosma

Deputatul Andreea Cosma s-a prezentat, marti, la instanta suprema, pentru a fi audiata intr-un dosar in care este acuzata la complicitate la abuz in serviciu. Andreea Cosma este audiata pentru prima oara in dosarul Ciuperceasca.
„E un proces in care am calitatea de complice la abuz in serviciu. Este dosar facut de procurorul Savu Alfred, cel care compunea declaratia fratelui meu in dosarul Tony Blair, impreuna cu domnul Negulescu. Rechizitoriul e semnat de Onea Lucian (procuror-sef al DNA Ploiesti - n.r.). Magistratilor o sa le spun domeniul de aplicare, respectiv cum se aplica Legea notarilor si Codul Civil, pe care cu siguranta domnul Savu Alfred nu le-a citit niciodata, inainte sa trimita in judecata un notar public”, a declarat deputatul Andreea Cosma, la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), inainte de audiere.

Tot la instanta suprema, se judeca solicitarea DNA de redeschidere a unei cauze in care este vizat procurorul suspendat Mircea Negulescu. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, ca este vorba despre o plangere depusa pe numele magistratului, in care procurorul ar fi facut verificari sumare. In cadrul dosarului deschis ca urmare a plangerii, nu ar fi fost audiate toate persoanele, astfel incat procurorul superior ierarhic celui care instrumenta cazul a infirmat solutia de clasare.

Mircea Negulescu nu s-a prezentat, marti, la instanta, Andreea Cosma afirmand ca se bucura daca Directia Nationala Anticoruptie "da la o parte oamenii care nu ii fac cinste si isi alege sa lucreze, sa instrumenteze dosare doar cu procurori care merita".
"Daca ma intalneam, nu i-as fi zis nimic, ca nu am obligatia sa vorbesc cu dansul (Mircea Negulescu -n.r.), dar avea ocazia sa ma vada ca nu m-a vazut demult", a declarat deputatul.

Deputatul a fost trimis in judecata, de catre DNA Ploiesti, in anul 2015, in dosarul privind vanzarea la preturi subevaluate a unor terenuri din subordinea cazarmii Ciuperceasca, ce a intrat in activul Parcului Industrial Plopeni, dupa schimbul de terenuri cu MApN. In acelasi dosar, au mai fost deferiti justitiei fostul presedinte al Consiliului Judetean Prahova Florin Anghelc si un fost director al Parcului Industrial Plopeni.

DNA a precizat, la acel moment, ca Andrea Cosma, notar public la momentul comiterii faptelor, ar fi instrainat mai multe imobile din cadrul Ciuperceasca, fara a respecta dispozitiile legale privind achizitiile.

Procurorii sustin ca vanzarea terenurilor la un pret cu mult sub valoarea lor reala a fost facuta de Danut Cornea la indemnul presedintelui Consiliului Judetean Prahova de la acea data, Florin Serghei Anghel, care, depasindu-si competentele legale, a emis o procura autentificata prin care Cornea era imputernicit sa vanda integral activul ”Cazarma 1375 - Ciuperceasca” catre toate persoanele, prin negociere, cu precizarea unei valori minime care insa nu fusese stabilita printr-un raport de evaluare intocmit in vederea vanzarii, asa cum era prevazut in procedurile legale.

Conform anchetatorilor, in derularea acestor tranzactii cei doi au fost ajutati de catre notarul Andreea Cosma, fiica lui Mircea Cosma, care a detinut functia de presedinte al Consiliului Judetean Prahova atat inainte de mandatul lui Florin Anghel, dar si dupa incheierea mandatului acestuia, in 2008.

Procurorii mai spun ca notarita Andreea Cosma ”a acceptat sa autentifice contractele de vanzare cumparare prin care S.C. Plopeni Industrial Parc S.A., a instrainat mai multe imobile ce faceau parte din activul «Ciuperceasca», fara respectarea dispozitiilor legale in vigoare privind achizitiile publice si fara a se tine seama nici macar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute in vedere potrivit studiului de evaluare «Valori de piata-etalon minim informativ» practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data incheierii contractelor de vanzare-cumparare, respectiv la nivelul anului 2008”.

Anchetatorii au stabilit ca in urma incheierii celor noua contracte de vanzare-cumparare, in perioada 11 iunie 2008 - 04 iulie 2008, s-a creat un prejudiciu de 17.603.853,34 lei, reprezentand diferenta intre valoarea de preluare a bunurilor vandute si pretul vanzarii.


dosarul ciuperceasca dna andreea cosma
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1303 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020036 (s)