O angajată a Poștei Române Timișoara a fost agresată de juristul instituției. Femeia a depus o plângere la Poliție, care va investiga circumstanțele incidentului.
Conform informațiilor disponibile, femeia, care lucrează ca poștaș, s-a certat cu juristul, acesta luând o sticlă și provocându-i o rană la picior. Ambii urmează să ofere declarații în fața anchetatorilor.
„La data de 25.10.2024, polițiștii Secției 1 Urbane au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 48 de ani cu privire la faptul că în urma unor neînțelegeri ar fi fost agresată de către un bărbat în timp ce se aflau într-un birou al instituției în care aceștia își desfășoară activitatea”, a comunicat IPJ Timiș.
Polițiștii au inițiat un dosar pentru lovire sau alte violențe și continuă cercetările pentru a clarifica toate circumstanțele și a aplica măsurile legale necesare.