Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 65    0

Cursele TAROM la Baia Mare vor functiona normal

Secretarul executiv al PSD Maramureş, Dragoş Titea, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că zborurile companiei TAROM pe conexiunea Bucureşti-Baia Mare-Bucureşti rămân operabile, deşi s-a dorit mutarea operaţiunilor pe aeroportul din judeţul Satu Mare.

'Zborurile companiei TAROM dintre Bucureşti şi Baia Mare rămân operabile în toate sezoanele şi nu se pune sub nicio formă anularea curselor. Atât doar că programul se va adapta specific perioadei de iarnă, iar zborurile pe una dintre cele mai lungi rute interne rămân deschise. Deşi fosta administraţie a judeţului Maramureş(PDL) n-a dorit prelungirea pistei de aterizare, săptămâna trecută împreună cu preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, am avut o discuţie cu directorul Aviaţiei Civile din România din cadrul Ministerului Transporturilor care ne-a promis şi arătat că pe următoarele alocări de fonduri europene, aeroportul internaţional din Baia Mare are toate şansele să revină din nou la finanţare', a afirmat Dragoş Titea.

El a adăugat că Guvernul actual şi PSD Maramureş susţin foarte mult extinderea aeroportului internaţional Baia Mare, lucru pe care PDL nu l-a dorit.
Aeroportul Baia Mare deserveşte zboruri interne, internaţionale şi charter, iar pentru a fi operat de aeronave mediu curier pista pentru aterizări şi decolări ar trebui prelungită cu peste 500 de metri. AGERPRES

Citeste si...

23 Octombrie 2013
 1395    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu