Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 41    0

Un fost proprietar al fermei din Braila care a ars avanseaza o ipoteza SOCANTA in legatura cu incendiul/ Ce spun pompierii

pompier3

Gheorghe Caruz, fostul proprietar al fermei de la Ticihilesti, judetul Braila, crede ca incendiul izbucnit luni dimineata in interiorul compexului de porci a fost provocat de o mana criminala. Varianta lui Caruz nu este, insa, sustinuta de pompierii braileni, iar politistii au deschis dosar penal.
Gheorghe Caruz este cel care a pus bazele afacerii cu porci de la Tichilesti, dar recent a renuntat la ferma in favoarea fiului sau. Omul de afaceri urmareste cu atentie evenimentele de la ferma familiei si vorbeste de o posibila conspiratie, sugerand ca alte persoane ar fi interesate de distrugerea business-ului de milioane de euro.

„Cred ca este o mana criminala la incendiu. Se doreste ca noi sa nu mai reincepem activitatea acolo. Este ceea ce cred eu, exact cum am spus. Nu stiu cine este interesat sa renuntam la afacerea de la Tichilesti, poate concurenta, nu stiu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, omul de afaceri Gheorghe Caruz.

Gheorghe Caruz este cu atat mai suparat cu cat eutanasierea celor 35.000 de porci din ferma in care in urma cu cateva saptamani s-a declarat focar de pesta porcina merge foarte greu. Pana in prezent, au fost omorate doar 15.000 de animale, deoarece APIA nu a livrat fondurile necesare operatiunii, ceea ce il impiedica pe omul de afaceri sa faca dezinfectia fermei si sa inceapa cat mai rapid repopularea complexului.

„In ferma de la Tichilesti mai sunt aproximativ 20.000 de porci, eutanasierile merg foarte greu. Din cauza banilor merg greu, banii nu au venit de la APIA. APIA ne distruge, pe noi, oamenii de afaceri autohtoni, bine ca are grija de straini”, a afirmat Gheorghe Caruz.

Varianta lui Caruz nu este sustinuta de pompierii braileni care au stabilit ca incendiul a fost provocat de un scurt circuit.

Dupa ce au stins focul, reprezentantii ISU au facut cercetari si au descoperit un cablu electric defect care, probabil, a provocat incendiul in urma caruia peste 1.700 de porci au murit asfixiati sau din cauza arsurilor.

„Colegii mei au stabilit ca incendiul de la ferma de porci din Tichilesti a fost provocat de un scurt circuit. Aceasta este cauza probabila, scurt circuit la instalatia electrica din cauza unui cablu electric defect”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al ISU Braila, Stefan Stoian.

Cazul a intrat si in atentia politistilor care au deschis dosar penal pentru distrugere din culpa.

„S-a deschis dosar penal pentru distrugere din culpa in cazul incendiului de la Tichilesti. Este o procedura, cauza exacta va fi stabilita de cei de la ISU Braila”, a spus, la solicitarea MEDIAFAX, purtatorul de cuvant a IPJ Braila, Laura Dan.

Aproximativ 1.700 de porci au murit in urma unui incendiu izbucnit luni la ferma familiei Caruz din localitatea braileana Tichilesti. Pompierii au anuntat ca in hala care a izbucnit incendiul se aflau peste 2.300 de animale, circa 600 dintre acestea fiind salvate.

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu