Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 54    0

Ponta, despre eliminarea vizelor pentru Moldova: Dovada a sprijinului pentru integrarea europeana

Ponta
Premierul Ponta a transmis un mesaj în care felicită Guvernul de la Chişinău şi cetăţenii Republicii Moldova pentru liberalizarea vizelor de călătorie în spaţiul european din 28 aprilie, arătând că ţara vecină devine primul stat din cadrul Parteneriatului Estic care beneficiază de această facilitate. Începând cu 28 aprilie 2014, cetăţenii Republicii Moldova care deţin paşapoarte biometrice vor putea călători fără vize în Uniunea Europeană.

"Este o veste mult aşteptată de fiecare cetăţean de peste Prut, de toţi cei care cred cu tărie în idealul european, în revenirea Republicii Moldova în comunitatea de valori căreia îi aparţine în mod firesc şi acolo unde îi este locul - în Uniunea Europeană. Reamintesc că această decizie a fost anunţată, în premieră, de către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu ocazia vizitei pe care am efectuat-o la Bruxelles împreună cu premierul Leanca, în noiembrie anul trecut. Sunt bucuros că demersurile noastre au dat roade şi, iată, se materializează. Decizia de ridicare a vizelor a fost obţinută în urma unui proces cuprinzător de reforme legislative şi administrative care a implicat întreaga administraţie de la Chişinău şi a necesitat, pe parcursul ultimilor patru ani, susţinerea clasei politice şi a societăţii de peste Prut. Liberalizarea vizelor este atât o binemeritată răsplată a acestui efort comun, al autorităţilor şi cetăţenilor deopotrivă, cât şi o dovadă a sprijinului de care se bucură, în plan european, procesul integrării europene a Republicii Moldova", afirmă premierul.

El precizează că va avea în curând ocazia să se adreseze prim-ministrului Iurie Leancă, şi să transmită în mod direct, felicitările sale şi ale Guvernului României pentru această reuşită. Mediafax.ro

Citeste si...

25 Aprilie 2014
 1287    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu