Prin Moldova, nu dupa multa vreme de la botez si, mai ales a doua zi de Pasti, parintii copiilor duc la nasi colaci, „in semn de recunostinta si multumita pentru ca le-au tinut fiii la botez“. Vasile Alecsandri arata ca „a da si a primi colaci este una din datini ale tarii“, aceasta fiind intalnita „in toate imprejurarile cele mai insemnate ale vietii omului“, dupa cum a aratat etnograful MarceL Lutic.
Cei care nu duceau colaci nu erau priviti cu ochi buni, despre ei se credea ca „au foarte mare pacat“. Se credea chiar ca acestia fac mare pacat, iar „sufletul lor este oprit la vamile vazduhului sau patimeste cine stie ce greutati“.
Colacii erau facuti din faina alba si curata de grau, mai mari decat cei de rand. De obicei erau impletiti in patru, avand chiar si cate sase sau opt impletituri. Uneori, din cauza marimii lor impozante, se taia si se largea gura de cuptor, pentru ca acestia sa poata intra spre a fi copti. Se duceau cate doi sau patru astfel de colaci la nasi, oamenii crezand ca exista o legatura intre acesti colaci si viata pruncului. Oamenii credeau ca „asa cum colacul este rotund si deplin, asa sa fie si viata pruncului, rotunda si deplina“.
Numarul colacilor era cu sot, printre acestia fiind asezate si „felurite flori naturale (...) turte dulci, smochine, strafide, o bucata de zahar, (...) chiar si zaharicale, percum si 2-4 oca de sopon care insemna ca finul sau fina sa fie curat, curata“.
Impodobirea acestori daruri se facea de catre neamurile venite la „colaciune“ (colacime), iar in final, „colacii asezati unul peste altul erau acoperiti cu un sal, tistimel sau tulpan frumos, ori cu o basma de matase, ori cu o naframa cusuta in casa“, a spus etnograful.
Cand parintii copiilor ajungeau la nasi, dupa ce se dadea binete se facea inchinarea colacilor, moment in care se rostea si o oratie, potrivita acestui moment. „Buna ziua,/ Buna ziua!/ La dumneata, cumetre mare!/ Si la dumneata, cumatra mare!/ Ne aratam cu colacei;/ Colaceii-s mititei,/ Dar mandri si frumusei,/ Ca-s facuti din grau frumos,/ Ca si fata lui Hristos“.
Adesea, finii primeau in schimbul acestor colaci un vitel, o vitica sau chiar o junca, un miel, o carlana sau o oaie. Se mai obisnuia ca nasii care nu aveau copii sa ofere intr-un asemenea cadru chiar averea lor finilor, care urmau sa intre in posesia bunurilor dupa moartea nasilor. Colaciunea se termina cu o masa mare, adesea cu unul sau doi lautari, dupa cum a aratat Marcel Lutic.