Un fost elev a deschis focul intr-un liceu din oraselul Parkland, situat in statul american Florida, omorand cel putin 17 persoane inainte de a fi retinut de politie, au anuntat autoritatile, potrivit site-ului postului BBC News.
Suspectul, identificat drept Nikolas Cruz, in varsta de 19 ani, a fost elev la acest liceu, fiind exmatriculat din motive disciplinare nespecificate, a declarat Scott Israel, seriful comitatului Broward, care a precizat ca acesta s-a predat politiei fara sa opuna rezistenta.
Serfiul a explicat ca suspectul a folosit o pusca si avea "nenumarate incarcatoare".
Cel putin 14 persoane au fost transportate la spital in urma incidentului armat, potrivit lui Scott Israel.
Incidentul a inceput in afara scolii, unde Cruz a ucis trei persoane, dupa care a intrat in cladire, impuscand mortal alte 12 persoane. Doua persoane au decedat la spital in urma ranilor suferite, a mai adaugat seriful comitatului Broward.
Acesta este cel de-al 18-lea incident armat petrecut intr-o institutie de invatamant din Statele Unite de la inceputul acestui an, potrivit unei organizatii care pledeaza pentru controlul armelor de foc.
UPDATE: Presupusul autor al atacului armat a fost retinut
La peste o ora dupa izbucnirea incidentului, Biroul Serifului din comitatul Broward a transmis ca "atacatorul este acum in custodie".
Robert Runcie, administratorul scolii, a declarat presei ca s-au inregistrat decese in urma incidentului.
De asemenea, a mai afirmat ca suspectul ar putea fi "un fost elev...individul, credem, ca este in custodia" politiei.
"Pana in acest moment avem cel putin 14 victime", a transmis Biroul Serifului din Broward, fara sa specifice starea acestora.
Presa americana a relatat initial ca peste 20 de persoane au fost ranite.
Senatorul Bill Nelson din Florida a declarat pentru Fox News ca s-au inregistrat mai "multe decese".
Un individ a deschis focul in Liceul Marjory Stoneman Douglas din oraselul Parkland, situat in statul american Florida.
Departamentul Pompierilor din comitatul Broward a comunicat ca cel putin o persoana a fost ucisa in incident, informeaza postul WSVN, afiliat CNN.
Biroul serifului local a anuntat ca intre 20 si 50 de people au fost ranite, relateaza postul Fox8. Cel putin cinci raniti sunt in stare grava.
Autorul atacului este inca in libertate.