Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 69    0

Patriarhia Romana: Anul acesta nu vom mai avea o cruce de gheata la sarbatoarea Botezului Domnului

cruce gheata preot 1

Anul acesta, la Catedrala Patriarhală, nu va mai fi ridicată o cruce de gheaţă din cauza temperaturilor ridicate, ci va fi făcută din cetină şi flori şi se vor sfinţi 12.000 de litri de apă, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

„Pregătirile pentru sărbătoarea Botezului Domnului sau Epifania au început încă de vineri, din ajunul Bobotezei, care este şi o zi de post, de pregătire spirituală. Patriarhia Română a pregătit deja vasele în care va fi pusă apa spre sfinţire, în cadrul slujbei de mâine, care va avea loc după Sfânta Liturghie. Sunt 24 de vase, care vor conţine 12.000 de litri de apă. De asemenea, a fost ridicată o cruce din cerină de brad împodobită cu flori şi busuioc. Din păcate, anul acesta nu s-a putut face o cruce de gheaţă din cauza temepraturilor ridicate”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Vasile Bănescu.

Reprezentanţii Bisericii au precizat că această sărbătoare este de o importanţă spirituală deosebită deoarece este una prin care Dumnezeu s-a revelat. De asemenea, odată cu această sărbătoare, credincioşii se pot uni cu Iisus Hristos prin înnnoirea vieţii şi prin curăţirea morală.

„Apa sfinţită, aghiasma, pe care o vor lua credincioşii sâmbătă, este şi ea simbolul acestei înnoiri pentru că poate fi folosită pe parcursul întregului an de către credincioşi, care o pot bea în zilele de post, pe nămâncate. Ea poate fi băută şi timp de nouă zile de la sărbătoare, în fiecare dimineaţă, tot pe nemâncare şi tot cu ea se sfinţesc casele credincioşilor şi reprezintă un simbol concret al purităţii şi al curăţirii”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Dat fiind faptul că sărbătaoarea este într-o zi de sâmbătă, iar vremea va fi foarte prietenoasă, este de aşteptat ca şi anul acesta mii de credincioşi să ajungă la slujba de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, dar şi la alte biserici din ţară.

Duminică, 7 ianuarie, creştinii ortodocşi sărbătoresc o altă zi importantă, Sfântul Ioan Botezătorul, care marchează şi încheierea Sărbătorilor de Iarnă.

Citeste si...

6 Ianuarie 2018
 1111    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu