Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 3 ore
 22    0

Tatal unui elev din Ramnicu Valcea a fost retinut pentru 24 de ore dupa ce a agresat trei minori si un profesor, intr-un liceu

politie1 40525300
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, vineri seara, după ce, în cursul zilei, a agresat trei elevi şi un cadru didactic, în incinta unei instituţii de învăţământ din localitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabriel Popescu, a declarat că bărbatul a intrat, vineri, fără drept, în incinta Liceului Tehnologic Oltchim, din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde a agresat fizic trei elevi şi un cadru didactic.

Motivul pentru care bărbatul ar fi recurs la un asemenea gest îl reprezintă discuţiile contradictorii pe care fiul său, elev la liceul respectiv, le-ar fi avut cu colegii.

Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi linişti publice.
„În baza probatoriului administrat în cauză, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, poliţiştii de ordine publică au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul lPJ Vâlcea”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Citeste si...

13 Octombrie 2017
 895    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu