Din 14 februarie şi pană în 12 martie s-au înregistrat, la staţia TM 5 – Calea Aradului – 11 depăşiri ale valorii limită, scrie
Ziuadevest.ro. Dacă e vorba însă de o situaţie de la începutul anului şi pană la 12 martie, atunci la staţia TM 1 s-au înregistrat două depăşiri în 2014. La staţia TM 3 – Carani - pană în 12 martie s-au înregistrat două depăşiri, faţă de nici o depăşire în aceeaşi perioadă a anului 2013. La TM 5 – Calea Aradului – 14 depăşiri de la începutul anului, faţă de două depăşiri în 2013 şi faţă de 16 depăşiri în 2012. La graniţă, la Moraviţa, s-au înregistrat două depăşiri în 2014, nici o depăşire în 2013 şi 9 depăşiri în 2012. „Fenomenul acesta de zile calde şi nopţi reci, fenomenele meteorologice care au încurajat adunarea poluanţilor sunt cauza acestor depăşiri. Nu ştiu dacă condiţiile meteorologie nu ne-au ajutat în 2012. Se poate ca la temperaturi scăzute şi fără vant considerabil să se acumuleze poluanţi”, spune Doina Marin, directorul executiv al Agenţiei pentru
Protecţia Mediului Timişoara.