In medicina traditionala, decoctul din frunze de rachita se lua contra frigurilor. In compozitia cojii intra salicina, cu efect similar aspirinei. Inca din antichitate, aceasta era folosita ca tonic, febrifug si antireumatismal. Scoarta mai are si efecte sedative, fiind buna in tratamentul insomniilor si a durerilor.
Se utilizeaza in calmarea durerilor, tratarea ranilor purulente, hemoragii, ulceratii. Extractul din scoarta de rachita-alba este un analgezic puternic, fara efecte secundare, reduce inflamatiile si febra. Se ia sub forma de pulbere, cu apa, de cel mult trei ori pe zi.
Ceaiul dintr-o lingurita de praf de planta la 250 ml apa clocotita e bun contra diareei, iar extern, este bun antiseptic si hemostatic. Sub forma de bai sau comprese, are actiune cicatrizanta in ulcerele varicoase.
Rachita rosie este si ea folosita ca leac. Coaja si frunzele sint recomandate in reumatism, nevralgii, guta, hemoragii hemoroidale, ulceratii ale pielii, starile depresive, febra, viroze, gripa.
De asemenea, sunt utile si in ameliorarea unor boli de plamani. Multa vreme, rachita rosie a fost utilizata ca principal mijloc de reducere a temperaturii si a tulburarilor generate de febra, fiind socotita ca un fel de chinina. Fiind un antireumatic foarte eficient, o terapie eficienta o reprezinta baile cu decoct de coaja de rachita rosie.