Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 20 ore
 42    0

Romanul rapit in Nigeria a fost eliberat fara vreo rascumparare, anunta autoritatile nigeriene

rapit2
Autoritatile nu au platit nicio rascumparare pentru eliberarea inginerului roman care fusese rapit luni, sustine Politia regionala, explicand ca succesul s-ar datora presiunilor exercitate de serviciile de securitate asupra rapitorilor.
Celestina Kalu, un purtator de cuvant al Politiei din sudul Nigeriei, a declarat ca ostaticul roman si un coleg a carui nationalitate nu a fost dezvaluita au fost pur si simplu eliberati de grupul care ii rapise.
"Au fost salvati pe soseaua Urhonigbe-Abraka, intr-o zona bogata in vegetatie. Nu a fost platita nicio rascumparare, nu au fost facute arestari", a afirmat Celestina Kalu, citata de site-ul agentiei Reuters.
Insa, potrivit cotidianului SunNewsOnline, inginerul roman si doi colegi nigerieni au fost eliberati datorita presiunilor efectuate de serviciile de securitate asupra rapitorilor.
Ministerul roman al Afacerilor Externe (MAE) a comunicat luni seara ca inginerul roman care fusese rapit in Nigeria luni a fost eliberat. MAE a multumit institutiilor participante la Celula de criza si autoritatilor nigeriene pentru implicare si sprijinul oferit in acest caz.
Inginerul roman fusese rapit luni in sudul Nigeriei de indivizi inarmati ramasi neidentificati. Incidentul a avut loc pe un santier pentru construirea caii ferate, in apropierea satului Owa Oyibo, situat in provincia Agbor, in sudul Nigeriei. Indivizi inarmati au atacat un grup care escorta cetateni straini, reusind sa rapeasca un inginer roman.
Inginerul roman este angajat al companiei de constructii Dextron Nigeria Ltd, a declarat, pentru agentia Reuters, Celestina Kalu, un purtator de cuvant al Politiei regionale.
In sudul Nigeriei exista, din anii 1990, un conflict intre grupuri locale care se opun exploatarii resurselor petroliere de catre companii occidentale si serviciile de securitate. Incepand din anul 2004, numerosi angajati ai companiilor occidentale au fost rapiti, fiind in general eliberati dupa plata unor rascumparari.
 Citeste si: MAE: Cetateanul roman rapit in Nigeria a fost eliberat

Citeste si...

14 Octombrie 2016
 1106    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu