Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 71    0

Focar de hepatita A, in orasul Petrila. 100 de copii au fost vaccinati

Un număr de 17 cazuri de hepatită A au fost semnalate în patru blocuri învecinate din oraşul Petrila, în Valea Jiului, medicii apreciind că de vină pentru apariţia bolii sunt condiţiile improprii în care trăiesc familiile din acea zonă, o mare parte din locuinţe fiind debranşate de la reţeaua de alimentare cu apă potabilă. 

Dintre cei 17 bolnavi monitorizaţi până acum, marea majoritate sunt copii şi adolescenţi. Conform datelor oficiale, în 14 cazuri îmbolnăvirile au fost consemnate în luna noiembrie, iar restul, în septembrie şi octombrie. 

'Nu putem vorbi de apariţia unei epidemii de hepatită A, dar putem aprecia o creştere a numărului de cazuri. De aceea, împreună cu medicii de familie, la care sunt arondaţi locatarii celor patru blocuri din Petrila, am declanşat o campanie de vaccinare în care au fost imunizaţi o sută de copii, până în 14 ani. Este posibil ca vaccinarea să continue, deoarece populaţia a fost receptivă la această campanie', a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, dr. Cecilia Birău.

Inspectorii sanitari au recoltat 16 probe de apă din reţeaua de alimentare şi au constatat că acestea corespund normelor de igienă. 

Pe de altă parte, o treime din cele 360 de garsoniere şi 40 de apartamente, situate în cele patru blocuri cu probleme, au fost debranşate de la sistemul public de distribuţie a apei potabile. Din acest motiv, medicii au apreciat că îmbolnăvirile au fost cauzate de condiţiile precare de igienă în care trăiesc familiile afectate. 

'Este clar că avem de-a face cu condiţii precare de igienă, în cazul acestor persoane. Sunt persoane sărace, cu mulţi copii', a precizat dr.Birău.

Medicii nu exclud ca numărul cazurilor de hepatită A să mai crească, având în vedere faptul că virusul care provoacă boala are o perioadă de incubaţie cuprinsă între 15 şi 30 de zile. AGERPRES

Citeste si...

20 Noiembrie 2013
 2495    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu