Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 7 ore
 38    0

Hillary Clinton, bine plasata in sondajele privind alegerile prezidentiale din 2016 in SUA

Hillary Clinton

Democrata Hillary Clinton este la egalitate în cursa pentru Casa Albă din 2016 cu republicanul Chris Christie, aflandu-se cu mult înaintea altor candidaţi mai puţin cunoscuţi, conform unui sondaj publicat miercuri în Statele Unite.

Dacă alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016 ar avea loc astăzi, fosta lideră a diplomaţiei lui Barack Obama ar obţine 42 la sută din voturi faţă de 43 la sută pentru Chris Christie, popularul guvernator republican al New Jersey (est) reales în postul său la începutul lui noiembrie, conform institutului de sondaje al Universităţii Quinnipiac, o diferenţă neglijabilă din punct de vedere statistic (marja de eroare de 1,9 puncte, cu un eşantion de 2.545 de persoane intervievate).

In faţa altor trei republicani, senatorii Rand Paul şi Ted Cruz, şi reprezentatul Paul Ryan, fost partener de campanie al lui Mitt Romney în 2012, Hillary Clinton ar caştiga detaşat cu 9 pană la 15 puncte în avans.

Hillary Clinton a părăsit guvernul american în februarie şi s-a consacrat unor intervenţii remunerate şi Fundaţiei Clinton, alături de soţul său Bill şi fiica Chelsea.

Democrata va avea 69 de ani în 2016. Ea nu a spus dacă va candida la Casa Albă, însă a fost la un pas de caştigarea nominalizării partidului său în 2008 în confruntarea cu Barack Obama.

Un alt sondaj realizat pentru NBC News şi publicat marţi îi acorda lui Hillary Clinton zece puncte în avans faţă de Chris Christie (44 la sută faţă de 34 la sută, marja de eroare 3,6 puncte, 1.003 persoane interogate).

In acest stadiu, cu trei ani înainte de alegeri, sondajele dau doar un indiciu în ceea ce priveşte notorietatea şi popularitatea eventualilor candidaţi la funcţia supremă. dintre care niciunul nu şi anunţat oficial candidatura.

Majoritatea vor trebui să aştepte cel puţin pană după alegerile legislative de la jumătatea mandatului, în noiembrie 2014, pentru a îşi dezvălui intenţiile.

MEDIAFAX

Citeste si...

13 Noiembrie 2013
 1398    0
12 Noiembrie 2013
 1422    0
12 Noiembrie 2013
 1379    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu