News Flash:

Adi Barar, fondator al formatiei Cargo, va avea statuie in Timisoara, in Parcul Alpinet.

29 Iulie 2021
434 Vizualizari | 0 Comentarii
adi barar

Cat de curand, posibil chiar in aceasta toamna, in Parcul Alpinet din Timisoara, in zona Flora, va fi amplasata o statuie a lui Adi Barar, fostul lider al formatiei Cargo, decedat in luna martie a acestui an. Marti, 27 iulie, revolutionarul Corneliu Vaida, un apropiat al lui Barar si unul dintre initiatorii proiectului, a vorbit in fata consilierilor locali despre aceasta ideea ca un eventual inceput pentru „Aleea muzicienilor”.

Conform documentelor care au insotit proiectul de hotarare aprobat in unanimitate de consilierii locali, statuia ar urma sa poarte numele „Adi Barar – Marea Trecere”. O conditie pentru amplasarea acesteia ar fi obtinerea avizului de la Directia Judetean de Cultura Timis, iar de documentatia necesara pentru autorizatia de construire ar urma sa se ocupe viceprimarul Cosmin Tabara.

„Va fi amplasata in rondul dintre Pod Maria si Flora. Va fi un monument la scara de 1:1, o statuie de bronz care il va reprezenta pe Adi Barar cu chitara sa. (…) Sper ca toate aprobarile sa fie date cat mai repede, astfel incat acest monument sa fie inaugurat in acest an. Lucrarile vor dura aproximativ trei luni de zile, iar eu ma gandesc ca in luna noiembrie am putea sa facem inaugurarea. Va reprezenta, din punctul meu de vedere, si nu numai al meu, un punct de atractie turistic si cultural. Se poate inscrie foarte bine in actiunile care preced Timisoara 2023 – Capitala Europeana a Culturii”, a explicat Corneliu Vaida.

Suma de bani necesara realizarii statuii a fost deja stransa din fonduri private. „Nu am vrut sa incarc bugetul local. Va fi dat primariei fara nicio cheltuiala. Am rezolvat cu sponsori, cu ajutorul trupei”, a adaugat revolutionarul. Primarul Dominic Fritz a completat: „A venit deja cu vestea buna ca a gasit sponsori, ca a gasit o artista, ca nu este nevoie de implicare financiara din partea primariei. (…) Vrem sa sprijinim si sa intampinam astfel de initiative venite din zona civica, din zona de business. In sensul asta, chiar cred ca este o colaborare de bun augur si nu denota o lipsa de interes din partea primariei”.

Amplasarea acestei statui ar putea sa dea nastere si altor initiative asemanatoare, iar in final ar putea prinde contur ideea unei „Alei a muzicienilor”, una vehiculata de mai multi ani. In aceeasi ordine de idei, Corneliu Vaida ii invita si pe alti timisoreni sa vina cu initiative asemanatoare: „Pot sa lansez o provocare publica si sa spun ca oricine ar putea, de exemplu, sa propuna si sa sustina o statuie a lui Béla Kamocsa, care este un alt nume de referinta si care cred ar merita. Asa putem, incet-incet, ca acea Aleea a muzicienilor sa aiba cat mai multe statui si sa fie chiar un loc de referinta nationala pentru cultura muzicala si – de ce nu? – sa fie chiar un inceput pentru un muzeu al rockului”.

Aceasta idee a atras sustinere si din partea consilierilor locali liberali Simion Mosiu si Stefan Sandu. Cei doi i-au dat dreptate lui Vaida cand acesta a spus ca „Zona Flora este o zona a boemei rock si jazz si blues a Timisoarei” si ca initiativa ar duce la renasterea acestui areal. Ar exista acelasi interes si din zona privata. Mosiu, spunand ca este in cunostinta de cauza, a punctat faptul ca exista un proiect inclusiv in cazul restaurantului Flora.

La final, Fritz a atras atentia: „Trebuie sa fie facuta cu grija, sa nu aruncam statui peste tot in Timisoara fara un concept clar. De aceea vom lucra cu un grup de artisti, sculptori de la Facultatea de Arte, de urbanisti, de peisagisti la un regulament pentru arta in spatiul public, pentru monumente de for public”. Conform edilului-sef, acest regulament ar fi o prioritate a primariei in aceasta toamna.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1149 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006972 (s)