News Flash:

Primăria Timișoarei a trecut la treabă!

A început amenajarea străzii Cezar din centrul Timișoarei

31 Mai 2024
472 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto expressdebanat ro

Primăria Timișoara a demarat procesul de amenajare a străzii Cezar din centrul orașului, recent eliberată din mâinile unor clanuri de romi.

Strada Cezar, care face legătura între Bulevardul Loga și Parcul Copiilor în Timișoara, a început să fie amenajată joi. Această stradă, care fusese ocupată ilegal de două clanuri de romi prin construcții neautorizate, va suferi transformări majore în perioada următoare, devenind o zonă cu acces dedicat pietonilor și bicicliștilor, precum și cu spații verzi. După curățarea zonei de debrisul rezultat în urma demolării construcțiilor ilegale, au început operațiunile de amenajare a zonei pietonale, urmând ca apoi să fie pregătite locurile pentru plantare.

„Redăm strada Cezar timișorenilor și refacem legătura istorică dintre bulevardul Loga și Parcul Copiilor. De fapt, aceasta este miza luptei noastre de recuperare a terenurilor și clădirilor orașului: să le dăm înapoi timișorenilor, așa cum e normal cu domeniul public”, a afirmat primarul Dominic Fritz.


La ordinul primarului Timișoarei, au fost demolite două clădiri, trei alei pietonale, două garduri zidite, o poartă de acces auto și un gard frontal pe strada Cezar. Toate aceste construcții, ridicate fără autorizații corespunzătoare, au fost demolate pe cheltuiala contravenienților, conform legii în vigoare. În plus, pe Bulevardul Loga, aceleași familii au obținut controlul unor clădiri importante, fie prin achiziționarea de drepturi succesorale, fie prin moștenitori inventați sau presiuni asupra proprietarilor. Primăria a preluat vila istorică de la numărul 52.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0717 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005170 (s)