
Incinta I a Cetății Deva s-a redeschis pentru public după trei ani de lucrări finanțate printr-o investiție nerambursabilă de 5 milioane de euro, informează radiotimisoara.ro. Conform proiectului, în Incinta I pot fi amenajate spații pentru organizarea de evenimente culturale și expoziții de litografii de epocă sau imagini istorice cu Cetatea Deva. De asemenea, pot fi expuse piese de artilerie și arme din diferite epoci istorice prin care a trecut monumentul.
Lucrările exterioare au vizat curtea mare, destinată evenimentelor culturale, curtea mică și zona de legătură dintre acestea.
În Pivnița Mare a fost creată o scenă reprezentând viața zilnică a garnizoanei. Pivnița Mică a fost transformată într-o încăpere memorială dedicată călugărului David Ferencz, fondatorul și primul episcop al Bisericii Unitariene, care a fost încarcerat și a murit în Cetatea Deva. Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului, au fost instalate mai multe binocluri.
Fosta pivniță de vinuri a fost transformată într-o sală multimedia, utilizabilă pentru conferințe sau lecții deschise de istorie.
De asemenea, în spațiul cetății au fost amenajate grupuri sanitare, echipate cu facilități pentru persoanele cu dizabilități.
Cetatea Deva este vizitată în medie de 170.000 de turiști pe sezon.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1386 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004087 (s)
Comentarii (0)